Centrul comercial își pune la dispoziție toate resursele pentru a gestiona mai ușor consecințele actualei crize.
După o serie de măsuri de prevenție luate încă de la apariția primului caz de COVID-19 în România, Veranda Mall a decis să pună în aplicare etapa a doua a planului de gestionare a crizei.
,,Am decis, in măsura în care acest lucru este agreat cu magazinele centrului comercial, să reducem programul de funcționare al Veranda Mall, de la 12:00 la 20:00 (cu excepția Carrefour, al farmaciilor și al serviciilor comunitare) până pe data de 31 Martie, cu posibilitatea de prelungire.
În același timp, am decis să ne dedicăm toate resursele pentru ajutorarea comunității din care facem parte. Colaboram cu inițiative cetățenești, care s-au organizat pentru a le oferi ajutor oamenilor care nu se pot aproviziona cu alimente. Salutăm pe această cale apariția acestor demersuri bazate pe solidaritate, absolut necesare în aceste circumstanțe. Vom pune la dispoziție detalii pe site-ul Verandamall.ro pentru cei care doresc să ni se alăture.
Din punctul nostru de vedere, centrele comerciale reprezintă în acest moment o infrastructură critică din punct de vedere al aprovizionării populației. Este de datoria noastră să fim cât mai responsabili.’ Maria Crăciun, Center Manager, Veranda Mall.
Reprezentanții mallului au mai declarat că urmăresc cu îngrijorare evoluțiile situatiei și au pregătite și alte seturi de măsuri pentru a face față unor situații de urgență. Aceștia speră să poată deservi în continuare locuitorii Capitalei, în deplină siguranță și în colaborare cu autoritățile.