O perspectivă cu tradiţie: ca în fiecare an, BMW Motorsport a făcut uz de retrospectiva sezonului organizată la Maisach (Germania), în apropiere de München (Germania), pentru a prezenta principalele repere ale programului său pentru sezonul următor. Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, a lansat planurile pentru DTM, United SportsCar Championship (USCC) în America de Nord, European Le Mans Series (ELMS), curs de 24 de ore de la Nürburgring-Nordschleife, programul BMW Motorsport Junior şi promovarea piloţilor privaţi şi a echipelor private în cadrul BMW Sports Trophy.
"Deja privim spre sezonul 2015, în care BMW Motorsport va entuziasma încă o dată fanii din lumea întreagă printr-un program extins", a declarat Marquardt. "În DTM vom înscrie şi de această dată opt modele BMW M4 DTM, de la care ne dorim să repete succesul deosebit pe care l-am obţinut în ultimii ani. În mare, schema noastră de piloţi rămâne neschimbată. Şapte dintre cei opt piloţi DTM care au evoluat în stagiunea trecută vor fi în cockpitul BMW M4 DTM şi în 2015. Joey Hand va porni în căutarea unor noi provocări pentru 2015. Vrem să-i mulţumim pentru angajamentul deosebit arătat faţă de BMW în anii din urmă şi să-i dorim tot binele pentru viitor."
"Încă o dată, BMW Team RLL va înscrie două modele BMW Z4 GTLM în USCC", a continuat Marquardt. "De asemenea, vom concura cu BMW Z4 GTE în European Le Mans Series. Suntem încrezători că ne vom comporta bine, iar BMW Sports Trophy Team Marc VDS se va lupta cu cei din fruntea ELMS. Nu mai trebuie să spun că vom vedea BMW Z4 GT3 în acţiune la multe curse majore şi în nenumărate campionate. De exemplu, ne vom întoarce în legendara cursă de 24 de ore de la Nürburgring, unde vom concura din nou cu o formulă remarcabilă de piloţi. În plus, Alex Zanardi va reveni pe circuit cu BMW Z4 GT3. Şi de această dată ne vom susţine echipele private şi piloţii privaţi de pretutindeni în cadrul BMW Sports Trophy. Iar programul nostru BMW Motorsport Junior va consemna continuarea tradiţiei BMW de promovare a tinerilor talentaţi şi în 2015."
Prezentare generală a programului BMW Motorsport pentru sezonul 2015:
DTM: consecvenţă în cockpit pentru al doilea an cu BMW M4 DTM.
BMW Motorsport va concura din nou cu opt modele BMW M4 DTM în sezonul 2015 din DTM. Formula de piloţi rămâne aproape neschimbată. În 2015, deţinătorul titlului DTM, Marco Wittmann (Germania), Martin Tomczyk (Germania), Maxime Martin (Belgia), Bruno Spengler (Canada), Augusto Farfus (Brazilia), Timo Glock (Germania) şi António Félix da Costa (Portugalia) vor reprezenta culorile BMW Motorsport în confruntarea cu opoziţia dură din DTM. Un anunţ privind ocupantul celui de-al optulea loc va fi făcut la o dată ulterioară.
Obiectivul BMW Motorsport în DTM este continuarea seriei impresionante de recorduri. În 2014, Wittmann a câştigat titlul piloţilor cu modelul Ice-Watch BMW M4 DTM, în timp ce BMW Team RMG a fost liderul clasamentului echipelor după zece etape. Trofeul pentru debutantul anului i-a revenit lui Martin. De la întoarcerea sa în DTM în 2012, BMW a câştigat şase din cele nouă titluri posibile şi 50% din curse.
USCC: Werner şi Luhr sprijină BMW Team RLL.
În America de Nord, United SportsCar Championship (USCC) intră în cel de-al doilea sezon în 2015. BMW Team RLL va reprezenta şi de această dată culorile BMW Motorsport şi BMW of North America. Gruparea condusă de directorul Bobby Rahal (SUA), care a obţinut patru pole position în 2014, va concura cu două modele noi BMW Z4 GTLM la categoria GT Le Mans. Bill Auberlen (SUA) şi John Edwards (SUA) vor continua să fie piloţii echipei. Pilotul oficial BMW Dirk Werner (Germania), care în 2011 a concurat în American Le Mans Series (ALMS) pentru BMW Motorsport, va reveni alături de BMW Team RLL. Lucas Luhr (Germania), care cunoaşte cursele de anduranţă din America de Nord, va face şi el parte din echipa lui Rahal. Sezonul începe cu un adevărat punct de atracţie, la 24/25 ianuarie: Rolex 24 la Daytona (SUA). Piloţii DTM Spengler şi Farfus vor fi şi ei n acţiune în această clasică a anduranţei, la fel ca Jens Klingmann (Germania) şi Graham Rahal (SUA).
European Le Mans Series: Priaulx se alătură proiectului.
În 2015, BMW va fi reprezentat încă o dată în elita competiţiilor GT de pe partea europeană a Atlanticului. O noutate în program este startul în European Le Mans Series cu BMW Z4 GTE. Între lunile mai şi octombrie sunt programate cinci curse pentru BMW Sports Trophy Team Marc VDS. Deja a fost confirmat unul dintre piloţii pentru participarea BMW în ELMS: Andy Priaulx (Marea Britanie), care a fost încoronat de trei ori drept campion mondial de turisme alături de brandul german, între 2005 şi 2007, şi a participat anul trecut în United SportsCar Championship. În calitate de pilot de clasă mondială, el va fi vârful de lance al tripletei ce va pilota BMW Z4 GTE.
Cursa de 24 de ore de la Nürburgring: specialiştii Nordschleife îşi doresc victoria.
În 2015, BMW Z4 GT3 se va întoarce pentru provocare victoriei în clasamentul general al cursei de 24 de ore de la Nürburgring (Germania), fiind principalul reprezentant al unui contingent tradiţional mare de echipe, piloţi şi modele BMW. În cockpit se vor afla piloţi experimentaţi, care sunt ca acasă în "Infernul Verde", precum şi tineri promiţători. Dirk Müller (Germania), Jörg Müller (Germania), Jens Klingmann, Dominik Baumann (Austria), Alexander Sims (Marea Britanie), Claudia Hürtgen (Germania), Dirk Adorf (Germania) şi juniorul Jesse Krohn vor accepta provocarea Nürburgring-Nordschleife. Lor li se vor alătura piloţi din programele DTM şi USCC ale BMW Motorsport, printre care Marco Wittmann, Martin Tomczyk, Augusto Farfus, Lucas Luhr şi Dirk Werner.
Ambasador al brandului BMW: Zanardi este pregătit pentru un nou sezon.
Alessandro Zanardi (Italia) a fost distins cu premiul BMW Sports Trophy pentru "Revenirea Anului" în cadrul retrospectivei sezonului BMW Motorsport. În 2015, italianul îşi va testa încă o dată limitele şi va reprezenta BMW Motorsport într-un BMW Z4 GT3, adaptat special pentru a îndeplini cerinţele sale speciale. Programul de curse al lui Zanardi va fi anunţat la o dată ulterioară.
Programul BMW Motorsport Junior: în căutarea noilor talente.
Ca urmare a succesului înregistrat la debutul de după realiniere, programul BMW Motorsport Junior intră în cel de-al doilea an în 2015. Numele tinerilor talentaţi ce doresc să-i urmeze lui Jesse Krohn (Finlanda) vor fi anunţate la startul noii stagiuni. Krohn s-a dovedit a fi cel mai puternic pilot din promoţia acestui an, pe care BMW Motorsport a pregătit-o pentru o viitoare carieră în curse GT prin participări în cockpitul BMW M235i Racing şi un program sofisticat de pregătire şi educare. În 2015, Krohn va face un nou pas în carieră, urmând a reprezenta culorile BMW în competiţii GT.