Pentru a face faţă situaţiei fără precedend, SRTv a renegociat mare parte din contractele de achiziţii programe, majoritatea partenerilor înţelegând situaţia financiară extrem de dificilă în care se află SRTv.
Astfel, Televiziunea Română a reuşit ca, pe parcursul ultimilor ani, să renegocieze contractul încheiat în 2009 cu compania Walt Disney Limited pentru serialul „Anatomia lui Grey”. În noile condiţii contractuale, SRTv beneficiază, fără costuri suplimentare, şi de un pachet generos de programe din catalogul companiei Disney. Lista titlurilor selecţionate a fost avizată recent de Comitetul Director al SRTv, aceasta reprezentând ultima etapă a renegocierii contractului.
Din primavara acestui an, pentru o perioada de 5 ani, pe langa serialul Anatomia lui Grey, sezoanele 8-12, telespectatorii vor putea urmări pe posturile TVR si o selecție variată, ce acoperă toate genurile de film (filme de ficţiune de lungmetraj, filme de animaţie, miniserii). Pelicule recompensate cu Oscar, BAFTA, Globul de Aur sau premiate la alte competiții internaționale de film vor putea fi văzute în anii următori la TVR 1 și TVR 2.
Animaţia clasică Disney, care n-a mai fost difuzată la TVR de peste 10 ani şi care reuneşte titluri precum „Bambi”, „101 dalmaţieni”, „Frumoasa şi bestia”, „Pisicile aristocrate”, „Doamna şi vagabondul”, se va regăsi în grilele de programe ale posturilor publice de televiziune.
“The Color of Money”, “Dead Poets Society”, “Prizzi’s Honor”, “Evita”, „Cinderella Man”, „Treasure Planet”, „What’s Love Got To Do With It”,”Cabaret”, “Mary Poppins”, „They Shoot Horses, Don’t They”, „The Hurricane”, “Under the Tuscan Sun”, “Hidalgo” sunt câteva dintre filmele de prestigiu pe care le vom putea urmări la TVR începând cu 2016.
Actori precum Nicolas Cage, Gary Sinise, Julia Roberts, Nick Nolte, Jack Nicholson, Kathleen Turner, Gregory Peck, Cary Grant, Ingrid Bergman, Dustin Hoffman, Michael J. Fox, Sally Field, Michael Caine, Omar Sharif, Jane Fonda, Michael Sarrazin, Ray Liotta, Danny Glover,Jessica Lange, Sam Shepard, Tom Hanks, Liza Minelli, Michael York, Burt Lancaster, Kirk Douglas, Bruce Willis, Samuel L. Jackson, Val Kilmer, Kurt Russell, Paul Newman, Tom Cruise, Matthew McConaughey, Christian Bale, Al Pacino, Colin Farrell, Dennis Quaid, Billy Bob Thornton, Meryl Streep şi Liam Neeson sunt doar câţiva dintre cei care vor da viaţă unor poveşti cinematografice foarte diverse: comedii romantice, drame, filme western, thriller-uri, filme de aventuri şi acţiune.