Pe lângă numeroase programe de tradiţii şi folclor legate de Sărbătorile Pascale, Iepuraşul aduce la TVR2 două emisiuni noi, spectacole, concerte, recitaluri extraordinare.
Iubitorii de muzică rock şi folk au acum la TVR2 un program special: Timpul chitarelor (de sâmbătă, ora 16.35), iar Videoterapia este un program de divertisment care debutează duminică, de la 19.30.
Pentru gurmanzi, Jamie Oliver vine vineri seara şi luni la prânz să ne arate cum găteşte el miel şi ouă, iar melomanii au programe speciale, cu adevărat de sărbătoare. Este vorba de concertele susţinute de Gheorghe Zamfir şi Orchestra „Radio” la Sala Palatului (sâmbătă, 19.30), de artistul Vitas la Bucureşti (duminică, 14.00) şi de Sarah Brightman la Viena (luni, 17.00).
Cele mai bune momente ale competiţiei Dance Masters din acest an sunt programate la TVR2 în trei părţi, galele acestui eveniment putând fi urmărite duminică, de la ora 12.00 şi luni, de la orele 12.00 şi 19.30.
Cinefilii au în aceste zile de sărbătoare un film special, difuzat în trei părţi. Este vorba de producţia Lancea destinului (LA LANCE DE LA DESTINEE – Franţa, 2008), programat luni, de la 22.30 şi marţi şi miercuri, de la ora 23.10.
La TVR Cultural Sărbătorile Pascale sunt reflectate în câteva genuri diferite de programe: religie, tradiţii, muzică, filme.
Astfel, telespectatorii dornici să afle mai multe informaţii legate de semnificaţia religioasă a acestor zile şi de tradiţiile populare pot urmări la TVR Cultural în Joia Mare: ediţia specială Floarea darurilor (ora 16.50), sau emisiunea Duhovnicul de la miezul nopţii (joi, 9 aprilie, 23.20), în Vinerea Mare documentarele Grădina cu îngeri (16.50), Tradiţii Pascale în Bucovina (17.20) sau Sancta Sanctorum – Capela Papilor (21.00), iar sâmbătă, documentarele despre Mânăstirea Sitaru (15.35), despre expoziţia de icoane bizantine (16.05), Interviurile cu duhovnici de la Mănăstirea Slatina (16.30), sau documentarul despre Al II-lea Conciliu al Vaticanului (18.00).
Acestor producţii li se adaugă seria de documentare Călător în Ţara Sfântă, realizată de Sandrino Gavriloaia, programată de joi, 16 aprilie, până marţi, 21 aprilie, de la ora 13.00.
Programele muzicale de sâmbătă, 18 aprilie includ Recviemul lui Mozart, în interpretarea formatiei corale „Rossica” din St. Petersburg (de la 19.10), Orchestra de cameră PHILHRMONIA (de la 21.30) şi prima parte a Festivalului SoNoRo, de la Ateneul Român (de la ora 22.00). Duminică, TVR Cultural a programat Concertul Adamo la circul Regal din Bruxelles (12.10), o ediţie specială de Paşte a emisiunii Remix (16.05), spectacolul Lacul Lebedelor (17.00), programul MOZART într-o zi de Sărbătoare (21.30) şi partea a doua a Festivalului SoNoRo, de la Ateneul Român (de la ora 22.00).
Tot duminică, cinefilii sunt invitaţi să revadă la TVR Cultural trei dintre comediile de marcă ale anilor ‘30 – ‘40: Supă de raţă (producţie SUA, 1933), cu fraţii Marx (de la 11.00), Mica prinţesă (producţie SUA, 1939), cu Shirley Temple (de la ora 14.30) şi Hellzapoppin’ (producţie SUA, 1941), în regia lui H.C. Potter (de la ora 19.00).
{mosloadposition user10}