TVR Cultural a pregătit un program special, care cuprinde atât documentare care se înscriu în spiritul Sărbătorilor Pascale, cât şi reportaje şi interviuri dedicate unor muzicieni renumiţi sau unor evenimente marcante.
Telespectatorii pot urmări vineri, 13 aprilie, de la ora 22.15, Oratoriul "Patimile după Ioan" ("Johannes Passion") de Johann Sebastian Bach, înregistrat în anul 2007, la Catedrala din Lausanne.
Sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 14.00, TVR Cultural difuzează un documentar în memoria Preafericitului Patriarh Teoctist. Cine l-a îndemnat pe PF Teoctist să aleagă calea mohahismului? Cine i-a dat numele de Teoctist? Care a fost adevăratul context al retipăririi Bibliei lui Brâncoveanu, în anul 1988? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă documentarul realizat de Filaret Acatrinei.
Tot sâmbătă, de la ora 16.45, TVR Cultural difuzează documentarul „Taina Cerului pe Pământ – Sfânta Liturghie”, un documentar care explorează istoria şi taina Liturghiei ortodoxe, dar şi istoria celor 300 de ani în care creştinii au fost alungaţi, prigoniţi şi omorâţi. Telespectatorii au ocazia sâmbătă seara, de la ora 20.00, să facă o incursiune în culisele celui mai mic stat al lumii, care reuşeşte să atragă două milioane de vizitatori pe an şi ale cărui activităţi au ecou în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, în documentarul „Vatican – cel mai mic stat al lumii” (The Vatican: Behind the Scenes of the World’s Smallest Kingdom, Italia-Vatican, 2003, realizator Robi Colangelo).
Seria documentară „Înţelepciune şi tradiţie” vine cu un nou episod „Leacuri tradiţionale – Plantele biblice”, în prima zi de Paşti (duminică, 15 aprilie), de la ora 15.45. În povestirile din Biblie se regăsesc numeroase plante, miresme şi condimente, dar şi cele mai vechi leacuri din plante folosite de oameni. Ţăranii români au crezut dintotdeauna că plantele aud, văd şi simt. Din păcate, prea puţini dintre noi mai preţuiesc azi învăţăturile străvechi. Participă în acest episod Ovidiu Bojor (Doctor în Ştiinţe Farmaceutice, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale) şi acad. Sabina Ispas (Directorul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu").
Programul de Paşti nu-i uită nici pe iubitorii artelor. Sâmbătă şi duminică, de la ora 21.00, TVR Cultural difuzează două reportaje care încearcă să readucă atmosfera Festivalului de Jazz Green Hours de anul trecut. Primul reportaj grupează formaţiile autohtone, în timp ce al doilea aduce laolaltă trupele venite din străinătate.
Duminică, de la ora 16.15, TVR Cultural difuzează un program dedicat Galei de Balet de la Sibiu, eveniment la care au participat stele internaţionale ale Baletului de Stat din Berlin şi ale Teatrului de Balet Sibiu. Valentina Băinţan a pregătit pentru seara de duminică, de la ora 20.30, un interviu special cu pianistul Leszek Mozdzer. Ultimul său album, „KOMEDA”, a fost distins cu un dublu disc de platină în Polonia anul trecut.
Luni, 16 aprilie, realizatorul Marius Constantinescu vă propune de la ora 17.00 o emisiune-portret dedicată violoncelistului, dirijorului şi compozitorului catalan Jordi Savall. Savall aduce în acest cel mai recent interviu pentru TVR un omagiu tandru celei care i-a stat alături timp de 40 de ani, i-a fost soţie, inspiraţie şi iubire dincolo de cuvinte şi muzică: soprana Montserrat Figueras.
Seara de luni se încheie cu Jazz „Made in China” (de la ora 22.15), pe sonorităţi occidentale şi asiatice. Muzicienii care au oferit la Ateneul Român un recital special de jazz (sub conducerea pianistului Kong Hongwei), cu prilejul Sărbătorii Anului Nou Chinezesc, şi-au făcut timp să răspundă şi întrebărilor realizatoarei Sanda Vişan.