Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos” – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.
Cronologic, iată programele pregătite de TVR 1 telespectatorilor pentru zilele de Crăciun:
24 decembrie
Veselie, voci zglobii şi o atmosferă de sărbătoare în edițiile speciale din 24 şi 25 decembrie ale emisiunii „Vedeta familiei”, de la TVR 1! Pe lângă concursul celor mai talentaţi copii interpreţi, sâmbătă, ora 10.00 şi duminică, ora 14.30, în spiritul Crăciunului, ne bucurăm şi de momente speciale susţinute de grupul Fantezia şi Elena Gheorghe.
Echipa „Tezaur folcloric” a pregătit întâlniri de suflet pentru românii de pretutindeni. În Ajunul Crăciunului, ora 13.00 (şi de Crăciun, tot ora 13.00), la TVR 1, alături de Gheorghiţa Nicolae primim în casele noastre colinde venite din glasuri de copii, dar şi cântece tradiţionale din vatra satului românesc. În anul 40 al emisiunii, „Tezaurul folcloric” poposeşte şi la Baia Mare, la un concert aniversar cu Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania
Zidurile Vaticanului sunt martorele a peste 2.000 de ani de istorie. De la ora 14.40, documentarul „Misterele Vaticanului – La cite qui voulait devenir eternelle”, producţie Franţa-Vatican 2020, ne arată etapele zidirii cetăţii care adăposteşte o bijuterie arhitecturală, creaţie Bramante – Bazilica Sfântul Petru, precum şi capodoperele lui Michelangelo, ale lui Raphaël, Giotto, Fra Angelico… La TVR 1, sâmbătă, 24 decembrie – o aventură artistică, ştiinţifică, istorică, religioasă, dar şi politică, prin care realizatorii Marc Jampolsky şi Marie Thiry încearcă să dezvăluie tainele puterii Sfântului Scaun.
O singură privire ca a lor și înțelegi rostul pașilor pe pământ. „Omul pe de-a întregul lui, puternic, deși singur, e în 24 decembrie, ora 16.30, la TVR 1!”, ne invită realizatoarea Dite Dinesz să urmărim cel de-al doilea episod al noii serii de documentare despre „Izolaţi în România”. Întâlniri emoţionante cu oameni de la care învățăm să ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce vedem.
Tot în Ajun de Crăciun, ediţie specială „Bucuria credinţei” la TVR 1: jurnalistul Andrei Victor Dochia are alături, de la ora 17.00, doi preoţi din biserici diferite – ortodoxă şi romano-catolică, preoţi care au adus, de-a lungul timpului, prin vorbele lor încărcate de duh, multă bucurie tuturor: Părintele Constantin Necula şi Părintele Francisc Doboş. Despre simbolismul locului naşterii Mântuitorului (peştera), despre Bethleemul de azi, dar şi ca punct de reper al creştinătăţii, oraş al pâinii, cel în care se naşte pâinea cea veşnică, despre împăcare, despre puterea de a redeveni oameni, în ediţia specială „Bucuria credinţei”, la TVR 1.
Ca în fiecare an, Naşterea Domnului este vestită prin colinde tradiţionale şi cântece de Crăciun, aduse din toată ţara în seara de Ajun. Iuliana Tudor ne aşteaptă sâmbătă seară, într-un cadru feeric, alături de grupuri de colindători şi vedete ale folclorului românesc. „Iată, vin colindători!” este programul devenit tradiţie la TVR 1. Îl urmărim de la ora 20.45 şi intrăm în atmosfera sărbătorii ce bate la uşă.
Duminică, 25 decembrie
De Sărbătoarea Naşterii Domnului, magazinul religios „Universul credinţei” ne propune, ca în fiecare an, ediţii speciale. De la ora 10.00, în transmisiune directă, urmărim la TVR 1 Liturghia de Crăciun, oficiată la Catedrala Patriarhală de către Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel. Comentariul aparţine jurnalistului Corneliu Matache.
Petrecem un Crăciun pe tărâmul basmelor, cu „Exclusiv în România”, la TVR 1, pe 25 decembrie, de la ora 16.00. La Porumbacu de Sus, Crăciunul are un deal al lui, calendarul spune povești, există un castel de lut care ne amintește de zâne și de piticii din basmul cu Albă-ca-Zăpada, iar Munții Făgăraș ne poartă pe Cărarea Zmeilor, dincolo de legendara Cabană Negoiu. În acest loc mirific ne invită Cristi Tabără şi echipa sa, pentru a ne bucura de un spectacol interactiv ce are ca miză salvarea Crăciunului!
Preotul Ciprian Mega, regizor premiat la festivaluri internaţionale, este invitatul special al lui Răzvan Butaru la ediţia „Dosar România” din Ziua de Crăciun, ora 17.00, la TVR 1. Cel mai recent premiu obţinut de regizorul preot a venit pentru filmul „Glasul care strigă în pustie”, o poveste despre suferinţele părintelui Calciu Dumitreasa.
Spectacol plin de emoţie în seara de Crăciun la „O dată-n viaţă”! De la 20.45, Iuliana Tudor a pregătit o ediţie specială a emisiunii, în care nu mai puţin de 5 vedete ale folclorului românesc fac echipă cu 5 tineri laureaţi „Vedeta populară”. Nicolae Furdui Iancu, Viorica de la Clejani, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu şi Ion Paladi vin să îi susţină pe Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan şi Paul Ananie. „O dată-n viaţă”, îi vom asculta, interpretând evergreen-uri din muzica uşoară, dar şi cântece lăutăreşti.
Luni, 26 decembrie
Sărbătoarea Crăciunului continuă şi luni, 26 decembrie, când, dimineaţă, de la ora 10.00, ne bucurăm de un spectacol inedit – „Mirosul Crăciunului”, cu cântece de iarnă interpretate de Trupa cu Valoare Adăugată. I se alătură, în calitate de invitați speciali, binecunoscuții artiști maramureșeni: Grigore Leșe (originar din Târgu Lăpuș) și Ducu Bertzi (originar din Sighetu-Marmației). Completează cu armonii fine orchestra Emy Drăgoi și Jazz Hot Club.
Cum ne-a obişnuit, la ultimele ediţii „Câştigă România” ale anului, Virgil Ianţu invită vedete din folclor, muzică uşoară sau de televiziune, pe care le pune în ipostaza de concurenţi ai singurei emisiuni de televiziune care testează cunoştinţele despre România. La prima dintre acestea – „Câştigă România”, ediţie de sărbătoare, pe care o vom urmări la TVR 1 luni, 26 decembrie, ora 21.00 – se încumetă să participe şi fac un spectacol plin de culoare trei îndrăgiţi interpreţi de muzică populară: bănăţeanca Andreea Voica, bucureşteanca Maria Buză şi Dinu Iancu Sălăjanu (din Zalău, judeţul Sălaj). Cei trei vor răspunde la întrebări legate de obiceiuri şi tradiţii de sărbători, dar ne încântă şi cu un scurt recital muzical, în care îl cooptează şi pe Virgil Ianţu, gazda concursului. Vedem mai multe luni, 26 decembrie, ora 21.00, în ediţia specială „Câştigă România”, la TVR 1.
„Cel mai dulce Crăciun”, în filmele pregătite de TVR 1 pentru zilele de sărbători
Magia Crăciunului intră în casele telespectatorilor TVR 1 şi prin filmele pe care principalul post al Televiziunii Române le oferă în aceste zile. Ne vom relaxa urmărind comedii sau drame romantice care ne vor aminti tradiţiile de odinioară şi ne vor transpune în atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă.
Sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 18.00, vedem cum e un „Crăciun în Angel Falls” (CHRISTMAS IN ANGEL FALLS – SUA, 2017), în drama romantică regizată de Bradley Walsh, cu Rachel Boston, Tom Greene, Beau Bridges în distribuţie. În oraşul Angel Falls, ai cărui locuitori nu mai trăiau bucuria sărbătorii Crăciunului, este trimis un înger păzitor, Gabby, care să le reamintească tradiţiile şi să le readucă fericirea. Tot sâmbătă, 24 decembrie, ora 22.45, în comedia romantică „Cel mai dulce Crăciun” (DELIVER BY CHRISTMAS – SUA, 2020, regia Terry Ingram; cu: Alvina August, Eion Bailey), Molly este proprietara unei brutării-cofetării şi se pregăteşte intens pentru comenzile de Crăciun, iar Josh, un tânăr văduv care-şi creşte singur băieţelul, tocmai s-a stabilit în acelaşi oraş. Cei doi se întâlnesc şi se plac, dar Molly se simte foarte atrasă şi de un client misterios cu care vorbeşte adesea la telefon. Ceea ce încă nu ştie Molly este că Josh şi clientul de a cărui voce s-a îndrăgostit sunt, de fapt, una şi aceeaşi persoană.
Ajun de Crăciun cu peripeţii în comedia romantică „Crăciun la magazin” (A SHOE ADDICT’S CHRISTMAS – SUA, 2018), în regia lui Michael Robison, cu actorii Candace Cameron Bure, Luke Macfarlane, Jean Smart. Blocată din greşeală în magazinul unde lucrează, Noelle e vizitată de o femeie care susţine că ar fi îngerul ei păzitor. Alături de ea, Noelle călătoreşte în timp, prin Crăciunuri trecute şi viitoare, învăţând din vechile greşeli şi primind chiar şansa unei iubiri adevărate. Urmărim filmul duminică, 25 decembrie, ora 07.00, la TVR 1.
Tot în duminica de Crăciun, de la ora 18.00, râdem copios alături de Louis de Funes, Claude Gensac, Bernard Alane, Michael Lonsdale în comedia „Hibernatus” (HIBERNATUS – Franţa, 1969). Filmul în regia lui Edouard Molinaro este despre Paul Fournier, dispărut într-un naufragiu din 1905, la vârsta de 25 de ani şi care este regăsit în Groenlanda, îngheţat, în 1969.
„Fericirea până la adânci bătrâneţi” se caută şi în comedia romantică „Nuntă de Crăciun” (WE WISH YOU A MERRY CHRISTMAS – SUA, Canada, 2018), regizată de David Winning, cu: Erin Krakow, Niall Matter. Când a luat hotărârea să-şi caute tatăl biologic, Miranda Chester nici nu bănuia că nu-şi va găsi doar familia mult-visată, ci şi iubirea vieţii. Urmărim filmul duminică, 25 decembrie, ora 23.45, la TVR 1.
Primul sosit ia toţi banii! Inspirat din filmul clasic al lui Stanley Kramer din 1963, „O lume nebună, nebună, nebună”, producţia „Cursa nebunilor” (RAT RACE – SUA, Canada, 2001), pe care TVR 1 o difuzează în premieră luni, 26 decembrie, ora 22.00, este o comedie care ni-l readuce pe micile ecrane pe simpaticul Rowan Atkinson (Mr. Bean). Din distribuţie mai fac parte nu mai puţin cunoscuţii Whoopi Goldberg, Cuba Gooding Jr., John Cleese.