Sâmbătă, 13 august, toate gândurile se îndreaptă către ultima regină a României, iar Pro TV a pregătit o zi cu program special.
Știrile Pro TV de dimineață vor continua cu o ediție specială, de la ora 10:00.
În direct de la Palatul Regal, Diana Enache le va prezenta telespectatorilor ceremonia organizată pentru Regina Ana.
În continuare, de la ora 12:00, va fi difuzat la Pro TV documentarul eveniment Războiul Regelui, o poveste care surprinde momentele-cheie ale destinului Regelui Mihai I, dar și momentul în care o întâlnește pe Ana, viitoarea sa soție. În regia lui John Florescu, documentarul ni-l dezvăluie pe Mihai I așa cum istoria, poate, nu a făcut-o.
De la 13:00, filmul artistic Carol I, cu Sergiu Nicolaescu și Răzvan Vasilescu în roluri principale, în regia lui Sergiu Nicolaescu, pune în prim plan frământările morale ale întemeietorului României moderne, care trebuie să aleagă între intrarea în război cu Germania și Austro-Ungaria sau neutralitatea României.
De la ora 15:00, Diana Enache revine în direct la Știrile Pro TV cu o nouă ediție specială, în direct de la Curtea de Argeș, unde vor avea loc funeraliile Reginei Ana.
De la ora 16:15, filmul O noapte cu regele aduce la viață istoria Persiei și destinul regelui și al celei pe care o alege să îi fie regină. Programul Pro TV de sâmbătă continuă cu Știrile Pro TV de la ora 19:00 și filmele Codul lui Da Vinci și Curierul.
Istoria ne privește pe toți!