Transmisiuni live, documentare și debutul unor sezoane noi ale emisiunilor consacrate sunt atracțiile din grila acestui sfârșit de săptămână
Credincioşii catolici se pregătesc de sărbătoarea Învierii Domnului, care anul acesta va avea loc pe 4 aprilie. TVR 2 va difuza programe dedicate marii sărbători şi va transmite în direct ceremoniile religioase de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti şi Vatican. Paștele catolic, dar și restricțiile cauzate de pandemia de Covid-19, ne oferă prilejul să petrecem mai mult timp acasă, alături de familie. În aceste condiții, TVR 2 s-a gândit la un program variat, pe gustul tuturor telespectatorilor care vor putea astfel să petreacă timp de calitate alături de cei dragi. Sfârșitul de săptămână va aduce sezoane noi ale unor emisiuni consacrate. Reprize proaspete de râs la „Gala umorului” (din 2 aprilie, ora 20:00), ediții noi la „Femei de 10, bărbați de 10” (din 3 aprilie, ora 15:00), dar și la „Distracțiile lui Cazacu”, emisiune care schimbă ora de difuzare – în fiecare sâmbătă, de la ora 18:00. Noi sezoane ale emisiunilor „Zile cu stil” (din 3 aprilie, ora 18:30) și „Cap compas” (din 3 aprilie, ora 12:30). „Drag de România mea!” a pregătit, duminică, de la ora 15:00, surprize la începutul unui nou sezon, iar cel mai longeviv program TV, „D-ale lu’ Mitică”, aniversează 22 ani cu un nou sezon din 4 aprilie, de ora 17:00.
Calendarul celebrărilor liturgice prezidate de Papa Francisc în Săptămâna Sfântă continuă pentru al doilea an în contextul restricțiilor impuse de autorități cauzate de pandemia de Covid-19. Din Duminica Floriilor până la tradiționala ceremonie pascală „Urbi et Orbi”, zilele Săptămânii Sfinte și Triduum-ului pascal în Cetatea Vaticanului urmează îndeaproape riturile liturgice, la care participă un număr restrâns de credincioși.
Programul transmisiunilor în direct la TVR 2:
CREDO. Via Crucis, 2 aprilie, de la ora 22.00. Papa Francisc va conduce rugăciunea devoțiunii Calea Crucii. La fel ca anul trecut, aceasta va avea loc pe esplanada Bazilicii Sfântul Petru. Meditațiile de la Calea Crucii din acest an au fost pregătite de cercetașii catolici din Foligno și de credincioșii parohiei „Sfinții Martiri Ugandezi” din Roma.
CREDO. Vigilia Pascala, 3 aprilie, ora 20:30. Papa Francisc celebrează solemnitatea Vigiliei Pascale la altarul din Bazilica San Pietro. De la ora 20:00, Sărbătoarea Învierii va fi prefațată de o descriere a ultimilor pași dinaintea răstignirii în documentarul „Miresme la mormânt”.
Duminica Paștelui, 4 aprilie. De la ora 8:00, sub genericul „Repere sacre” se va transmite Sfânta Liturghie Romano-Catolică din Catedrala Sfântul Iosif. De la ora 13:00, în solemnitatea Învierii Domnului, Papa Francisc va adresa tradiționalul mesaj pascal și de binecuvântare „Urbi et Orbi”.
Transmisiunile în direct de la Vatican și documentarul „Miresme la mormânt” se vor difuza și pe TVRI și TVR Moldova.
Producții de divertisment, umor, dar și multe informații utile se regăsesc în emisiunile din grila de primăvară TVR 2.
În fiecare vineri, de la ora 20:00 Corina Dănilă și Dragoș Huluba ne invită la „Gala umorului”. În noul sezon sunt pregătite zece ediții cu momente memorabile ale umorului românesc. Îi vom revedea pe Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu, Stela Popescu, Ştefan Bănică şi mulţi alţii. Așa cum ne-am obișnuit, și în acest sezon momentele de arhivă vor alterna cu cele din studio. „În această perioadă de pandemie, cu multe restricții, avem nevoie de umor. Cum vinerea, de la ora 20:00, trebuie să fim în casă, am putea, de ce nu, să ne uităm la Gala umorului”, propune Corina Dănilă.
„Înfruntăm pandemia si începem un nou sezon al emisiunii „Femei de 10, Bărbați de 10”, anunță Marina Almășan. „Și pentru ca „reintrarea în mână” să aibă loc cât mai plăcut, prima ediție, sâmbătă 3 aprilie, de la ora 15:00, am adunat povești extraordinare din sfera muzicii românești. Telespectatorii TVR 2 se vor bucura să afle ce mai face Elena Cârstea, care e povestea șlagărului „Dacă pleci” – istorisită de însuși autorul său, Cătălin Crișan, și cum poate microbul muzicii să devină numitor comun pentru trei generatii: compozitorii Ionel Tudor, Andrei Tudor și senzaționala Maia Tudor”, adaugă realizatoarea.
La începutul anului, Cătălin Cazacu, prezentatorul showului „Distracțiile lui Cazacu”, anunța că, pentru o perioadă, se mută în Zanzibar. Sâmbătă, de la ora 18:00, în debutul celui de-al doilea sezon al emisiunii, va povesti pe larg despre vacanța sa. „A fost cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o. Mi s-a potrivit mănușă. Am trait la fel ca localnicii și am simțit ce înseamnă să descoperi acea insulă”, a spus Cătălin Cazacu.
Tot sâmbătă, de la ora 18:30, Alina Ionescu dă startul celui de-al șaselea sezon al emisiunii „Zile cu stil”. Printre invitații primei ediții se numără Mircea Bărbulescu și Antonia Nae.