Vineri seara, de la ora 22.00, Victor Ciutacu, îl are invitat pe Mircea Badea într-o altfel de ediţie «Vorbe Grele». Emisiunea va dura două ore, in prima parte întreabă Ciutacu, iar în cea de-a doua, rolul de moderator îi revine lui Mircea Badea.
Sâmbătă seara, de la ora 19.00, Niels Schnecker va discuta alături de invitatii săi despre cum sărbătoresc românii, ce tradiţii şi ce superstiţii au, dar si despre Paştele la alte religii şi culte. Vor fi, de asemenea, şi transmisii live din diferite locaţii.
Aproape de miezul nopţii, ora 23.00, Oana Stănciulescu prezintă o ediţie specială a emisiunii Panorama, la Patriarhie, alături de teologi şi preoţi.
Duminică, în prima zi de Paşte, de la ora 17.00, Adrian Ursu va prezenta în cadrul „Secvenţial”, poveşti despre eroi, sacrificiu şi gesturi nobile. Iar de la ora 19.00, Antena 3 le oferă românilor „Petrecerea cu taraf” – primul spectacol din seria „Rapson şi Lăutar”, susţinut de maestrul Tudor Gheorghe.
„În premieră”: duhovnicul Arsenie Boca, furnizorii familiei regale şi povestea „Roboţelului de aur”
De la ora 21.00, emisiunea de reportaje „În premieră” aduce în faţa telespectatorilor trei materiale inedite. Primul reportaj spune povestea lui Arsenie Boca, cel mai popular şi mai iubit duhovnic al României, un om care a rămas în istorie pentru învăţăturile sale şi pentru miracolele şi vindecările pe care le-ar fi înfăptuit, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte. Prislop, locul în care este înmormântat, e ca o flacără a credinţei, mormântul lui e ca o grădină veşnic proaspătă şi e înconjurat în fiecare zi de credincioşi care spun că acolo se întâmplă minuni. Mărturiile lor, duminică seara, la „În premieră”.
Cel de-al doilea material îi prezintă pe furnizorii familiei regale. 37 de companii româneşti au obţinut statutul de furnizor al Casei Regale, un statut care se dobândeşte greu şi se poate pierde lesne. Condiţiile sunt clare: calitate, seriozitate, consecvenţă şi discreţie. Este o tradiţie la fel de veche ca şi Casa Regală a României şi unele companii care erau furnizori regali în 1922, şi-au redobândit acest statut de curând. Cum va arăta masa de Paşte la Palat, duminică, la „În premieră”.
Povestea Steluţei Duţă, supranumită "Roboţelul de aur", de trei ori vicecampioană mondială la box este subiectul celui de-al treilea reportaj. O mână de om, cu un destin măreţ, deşi a pornit dintr-un leagăn de copii în care fusese aruncată de părinţii prea sărmani şi prea reci, ca s-o poată creşte şi iubi. Astăzi se antrenează pentru Olimpiada de la Londra, unde speră să obţină o medalie. O dovadă că în România încă se mai nasc legende.
Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International şi este parte a INTACT Media Group.