Federația Junior Chamber International România, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Asociația „Institutul pentru Politici Sociale” acționează responsabil pentru societatea civilă prin rețeaua socială RSC
8 regiuni ale țării, 30 de corporații și organizații non-guvernamentale, nenumărate proiecte realizate pentru societatea civilă menite a ridica investițiile private în domenii precum: sănătatea, protecția socială, educația sau protecția mediului
Federația Junior Chamber International România, alături de partenerii săi, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Asociația „Institutul pentru Politici Sociale” lansează astăzi proiectul „Acționăm responsabil! – Rețeaua Socială RSC”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Proiectul va debuta cu evenimentul „Parteneriate pentru Responsabilitate Socială”, eveniment ce va reuni actorii cei mai importanți din domeniul investițiilor în comunitate. Reprezentanții companiilor cu cea mai mare implicare în societate, organizațiile non-guvernamentale, asociațiile întreprinderilor mici si mijlocii, camerele de comerț, comitetele sectoriale, partenerii de dialog social, precum și factorii de decizie din administrația publică vor dezbate, în cadrul evenimentului, potențialul de colaborare al diferiților actori din sfera responsabilității sociale, în sensul adoptării unei conduite responsabile și a unor acțiuni ce vor duce la creșterea investițiilor în acest domeniu. Evenimentul, găzduit la Hotel Howard Johnson (Calea Dorobanților 5-7, Sector 1, București), Sala Platinum Grand Ballroom, debutează cu o Conferință de Presă (orele 09.00-10.00 AM) și continuă până spre orele 16.00 cu prezentări, dezbateri, concluzii și direcții de acțiune.
Referindu-se la acest eveniment, Rodica Lupu, Program Development Chairman JCI Europa, managerul proiectului, declară: „După 20 de ani de democrație, societatea civilă încă mai așteaptă miracole din partea statului, majoritatea românilor refuzându-și dreptul de a participa la viața comunitară. Chiar dacă există interes pentru acțiunile de responsabilitate socială și chiar dacă în România au fost implementate proiecte de succes de către marile corporații și organizațiile non-profit, pentru ca initiațiva socială să producă într-adevăr efecte notabile avem nevoie de transparență și de transfer de know-how. Conform studiilor de specialitate”, continuă Rodica Lupu, „investițiile cumulate realizate de companiile românești în proiecte de responsabilitate socială nu depășesc 30 de milioane de euro, asta în condițiile în care piața publicitară este de 330 milioane de euro”, punctează Lupu.
În cadrul evenimentului „Parteneriate pentru Responsabilitate Socială” vor exista două paneluri de vorbitori, separate pe zone de expertiză în domeniul responsabilității sociale corporatiste, precum și în funcție de tematica supusă dezbaterii.
Astfel, primul panel va analiza provocările din zona corporatistă, administrația publică și mass-media. Se va discuta opțiunea de parteneriat în proiecte punctuale prin comparație cu implicarea în programe și strategii de responsabilitate socială pe termen lung, precum și posibilitatea cooptării administrației publice în implementarea acestor inițiative. De asemenea, vorbitorii vor reflecta asupra mecanismelor de promovare în domeniul RSC, dar și asupra credibilizării actorilor non-corporate (societate civilă, administrație, parteneri sociali).
Din componenţa panelului fac parte: Susan Njoroge – Manager, Membership Services, CSR Europe; Mona Nicolici – Head of Community Relations & Social Affairs, Petrom; Barbara Suzana Csizsek – Ofiţer Comunicare şi Relaţii Publice, Departamentul Responsabilitate Corporativă, Raiffeisen Bank; Laura Sgârcitu – Specialist Programe Comunitare, Coca-Cola HBC România; Anca Nuţa – Director Identitate şi Comunicare, UniCredit Ţiriac Bank; Elena Șerban – Director, Fundaţia Vodafone Romȃnia; Mădălina Marcu – Coordonator Relaţii Publice, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare; Doru Mitrana – Director Executiv, Asociaţia MaiMultVerde.
Dezbaterea din cadrul celui de-al doilea panel va aborda necesitatea implicării tuturor grupurilor ce acţionează în societate şi anume: pornind de la faptul că zona de afaceri nu poate fi unicul donator, vor fi identificate rolurile şi posibilitatea de contribuţie la susținerea inițiativelor sociale a tuturor celorlalţi participanţi, grupuri, organizaţii ce acţionează în societate, ajungând până la nivelul individului. Paneliştii: Susan Njoroge – Manager, Membership Services, CSR Europe; Răzvan Oltean – Public Affairs Manager, JT International; Ana Maria Guidea – PR & Media Relations Officer, Alexandrion Grup Romȃnia; Tincuţa Baltag – Director General, Fundația Dinu Patriciu; Călin Georgescu – Director Executiv, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă; Liana Buzea – Preşedinte, Asociaţia EcoAssist; Ștefania Popp – CEO, Junior Achievement România şi Eli Roman – realizator The Money Channel, jurnalist Realitatea Media vor investiga, de asemenea, fezabilitatea creării de parteneriate între companiile ce acţionează sau vor să acţioneze în domeniul RSC, cu accent pe avantajele multiplicării acestor practici.
Referindu-se la dezbaterile conferinţei, Rodica Lupu declară: „Deşi spiritul competitiv stimulează creşterea standardelor şi inovaţia în orice domeniu, cred că acum, în România, în domeniul intervenţiei în comunitate, este momentul colaborării şi cooperării, mai curând decât al competiţiei. De aceea intenţionăm să reunim toţi actorii interesaţi sub umbrela acestui proiect, începând cu marile corporaţii, companiile mici şi medii, organizaţiile non-guvernamentale, factorii de decizie, etc. Dar, în final, asumarea individuală a responsabilităţii sociale de către fiecare dintre noi este un factor esenţial, fără de care nu putem asigura dezvoltarea acestei iniţiative.”, concluzionează managerul proiectului.
Evenimentul va continua cu un concurs de inițiative sociale ONG, în urma căruia cele mai bune 3 proiecte, votate de membrii panel-urilor și de invitaţii din audienţă, vor beneficia de asistență din partea profesioniștilor RSC.
Conferinţa „Parteneriate pentru Responsabilitate Socială” marchează debutul proiectului ”Acționăm responsabil! – Rețeaua Socială RSC”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Iniţiativa își propune să creeze o platformă de susținere și promovare a bunelor practici de responsabilitate socială corporatistă (RSC), cu accent pe transferul de cunoștinte din sfera marilor actori de RSC din România către companiile, organizațiile, factorii de decizie și, în final, indivizii interesați de conceperea și implementarea acestor inițiative sociale. Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani, la nivel naţional, acoperind toate cele 8 regiuni de dezvoltare, cu aplicarea unui instrumentar specializat de informare, educare și suport în sensul adoptării unei conduite responsabile la fiecare nivel decizional.
Finalitatea acestei iniţiative va consta în realizarea unui Ghid de bune practici în RSC, care să reunească toate proiectele de succes din domeniu şi să se constituie drept exemplu pentru toţi actorii interesaşi, fie ei companii, ONG-uri, IMM-uri sau chiar persoane fizice.