ATCA (Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată), cu susținerea Profi Food, a demarat proiectul „Autism Solutions – Recuperare și integrare” care vizează cei 170 de copii cu tulburări din spectrul autist din cele două centre de terapie ale organizației non-guvernamentale.
Proiectul își propune să ofere terapie neuropsihică comportamentală aplicată (ABA) gratuită pentru 15 copii cu autism cazuri sociale și să dezvolte materiale educative pentru alți 155 de copii cu autism în vederea integrării în societate și în învățământul de masă. Toți cei 170 de copii sunt deja înscriși pentru recuperare în cadrul ATCA.
Materialele incluse în kit-ul „EduKids TSA” îi vor ajuta pe beneficiarii direcți să deprindă abilități specifice aferente unor arii de dezvoltare precum: atenție, memorie, cogniție, percepție, emoții și relații sociale.
Pe termen lung, proiectul își propune să scadă nivelul problemelor neuropsihice pe care acești copii le întâmpină în viața de zi cu zi: incapacitatea de a comunica eficient cu persoanele din jur; greutățile întâmpinate în socializarea cu copiii de vârsta lor sau în autonomia proprie; dificultăți de a urmări și a participa la activitățile din timpul orelor de curs; incapacitatea de a gestiona emoții și de a se reacționa adecvat lor, dar și cea de a dezvolta prietenii, de exemplu.
“Pentru mulți este dificil de acceptat că acești copii nu pot să mănânce sau să se îmbrace singuri, să se joace adecvat, nu pot fi atenți la la profesori sau la ce au de făcut în cadrul grupului de la școală. Tocmai de aceea, rolul acestui program este să îi ajute să se integreze în mediile sociale prin diminuarea simptomelor din spectrul autist, modelarea comportamentelor neadecvate, creșterea gradului de independență personală. Obiectivul este ca, prin lucrul intensiv timp de un an, cei mici să își îmbunătățească cu 70% abilitățile cognitive, academice, sociale și emoționale față de situația prezentă”, a declarat Anca Dumitrescu, președinte ATCA și primul specialist român acreditat internațional în terapia ABA.
Kit-ul „EduKids TSA” conține fișe educative dedicate dezvoltării unor abilități specifice (atenție, memorie, cogniție, percepție, emoții și relații sociale); tokeni pentru recompensare în timpul sarcinilor; fișe de evaluare a aptitudinilor copiilor; fișe educaționale destinate părinților și un mic ghid de îndrumare pentru adulți, prin care li se explica scopul fiecărei fișe și li se oferă diverse tehnici de aplicat acasă, în relația cu copilul.
În cadrul acestui proiect, copiii au fost evaluați suplimentar, fiind urmărite în mod special comportamentele necesare pentru integrarea în învățământul de masă. Fișele sunt concepute și completate exclusiv de terapeuți, cu ajutorul răspunsurilor părinților, dacă sau atunci când este cazul. Progresele sunt măsurate atât prin fișe de notare specifice integrării la școală, dezvoltate special în acest sens de specialiștii ATCA, cât și în timpul simulărilor contextelor de școală, când copilul este lăsat să răspundă în mod natural, fără îndrumare din partea terapeutului. Fișele sunt aplicate copilului la intrarea în program, apoi la terminarea acestuia.
Conform unui studiu al ANPDCA (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie) din 2015, în învăţământul de masă sunt integrați 23.773 de copii cu dizabilităţi, în învăţământul special – 14.859, iar la domiciliu sunt şcolarizaţi alţi 1.083 de copii, în total 39.715 fiind încadraţi în învăţământ. Astfel, ponderea medie a copiilor cu dizabilităţi, şcolarizaţi pe ciclurile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din învăţământul de masă este de 36%. Din păcate, nu există o statistică oficială privind numărul copiilor cu dizabilități specifice spectrului autist.