În perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, KMG International sprijină asociația Merci Charity pentru a îmbunătăți accesul familiilor din mediul rural la servicii de medicină dentară pentru copii. 1.000 de copii din 40 localități din județele Constanța, Prahova și Galați vor primi îngrijire dentară gratuită cu ajutorul primului cabinet stomatologic mobil din România.
„Am aniversat 40 de ani de activitate pentru cel mai mare activ al companiei noastre, rafinăria Petromidia Năvodari. De 40 de ani suntem în egală măsură implicați în comunitate, contribuind la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a generațiilor viitoare. Cu această ocazie, am lansat parteneriatul cu asociația Merci Charity, prin care vizăm susținerea copiilor ce provin din medii dezavantajate din regiune și nu numai, printr-un programul național de sănătate dentară dezvoltat în 40 de localități din România.” Alexey Golovin, director departament juridic și afaceri corporative.
În mediul rural funcționează 13% din numărul total de cabinetele de medicină dentară din țară, deși 46% din populația României locuiește într-o comunitate rurală. Începând cu 1 octombrie, cabinetul mobil dezvoltat în 2017 va oferi servicii de profilaxie orală și tratament dentar în 40 de sate din județele Constanța, Prahova și Galați, cu sprijinul medicilor dentiști ce fac parte din programul de voluntariat al asociației.
Prin acest parteneriat, KMG International și Merci Charity urmăresc îmbunătățirea vieții copiilor cu vârsta dintre 4 și 14 ani din 40 de comunități rurale prin educație orală, profilaxie și nutriție:
· Îmbunătățirea sănătății orale a 1.000 de copii prin intervenții de profilaxie orală în cabinetul stomatologic mobil al asociației și sesiuni de periaj dentar și nutriție derulate în școli cu sprijinul medicilor dentiști voluntari. · Informarea a 2.000 de părinți și membrii ai familiilor beneficiarilor despre drepturile copilului la intervenții gratuite în cabinetele ce au contract cu Casele Județene de Asigurări din cele trei județe vizate.
· Îmbunătățirea condițiilor de viață din cele 40 de comune vizate prin facilitarea accesului la servicii gratuite de medicină dentară și tratament.
· Oferirea a 1.000 de consultații dentare, 2.000 de carii tratate, 3.000 de sigilări dentare și 5.000 de dinți salvați.
Parteneriatul a început în luna iulie, cu un proiect pilot în județul Constanța, unde Merci Charity a efectuat proceduri de prevenție orală și tratament non-invaziv în comunele Mihai Viteazu și Independența și pentru sportivi la haltere de la CS Farul Constanța. Locuitorii din comunele vizitate parcurg cel puțin 50-60 km pentru o vizită la medicul dentist.