Toamna e mai open cu PROFM! Din 13 septembrie, grila radioului grupului DIGI aduce un nou sezon al Dimineața Blană, cu Veve și Coțofană, dar și emisiuni noi.
Dimineața Blană, cu Veve și Coțofană, de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00, este startul plin de GluMEME, invitați și muzică bună. Ascultătorii PROFM vor fi mai prezenți și vor face parte din matinal, fiind invitatul permanent. Prin GluMEME – glume trimise de ascultători, „DaiDuma” – realizatorii dau tema, iar fanii dau duma sau „Rima mai bună pentru…” și „Tonomat la foc automat”, gazdele matinalului își doresc să interacționeze mai mult cu publicul.
„E al cincilea an de Dimineața Blană. Dacă am ajuns până aici, înseamnă că am făcut treabă bună. Sunt sigur că va fi și mai bine sezonul ăsta. Abia aștept să începem! Avem bateriile încărcate și, cel mai important, o atmosferă frumoasă în studio. Asta pentru că echipa Dimineața Blană este formată din oameni care pun suflet”, a spus Sebastian Coțofană.
„Bună dimineața, a revenit dulceața! Abia așteptăm începerea noului sezon de Dimineața Blană, reîntâlnirea cu blănoșii și cu echipa noastră mișto! Prima zi de școală din noul an va fi minunată, fresh și super cool! Alături de cel mai bun coleg, în prima bancă, de la prima oră! Be there!”, a adăugat Mădălina Petre (VEVE).
De la ora 10:00 până la 13:00, Călin Olah revine pe tronsonul care l-a consacrat și continuă energia matinalilor. De la 13:00 până la 16:00, Greeg continuă să le facă ziua energică și plină de zâmbete ascultătorilor PROFM.
Open Road, cu Ralu și Bogdan, de la 16:00 la 19:00, este emisiunea în care interacțiunea cu ascultătorii este la fel de mare. Cei aflați în mașină sau în drum spre casă vor discuta cu Raluca Cojocaru și Bogdan Ciudoiu despre temele zilei și cele ale vieții, dar vor avea parte și de joculețe antrenante. Astfel, fanii PROFM vor ajunge acasă, după o zi de lucru, cu un mare zâmbet pe față și destresați.
„De la 16:00 la 19:00, de luni până vineri, poți testa pe pielea ta că zâmbetul este contagios, în cazul în care mai erai cât de cât sceptic. Dacă dai pe PROFM, vei vedea, fără să te chinui prea mult, că după o zi stresantă și agitată lucrurile nu mai par atât de grele. Suntem Ralu și Bogdan și avem un lucru uriaș în comun: cheful de distracție. Care e foaaaarte molipsitor, crede-ne! Hai să facem gașca mare împreună și o să simți diferența instantaneu”, a completat Raluca Cojocaru.
„După o zi plină, toată lumea are o singură direcție: acasă. N-o fi drumul spre casă perfect, relaxant sau… rapid. Realitatea nu e ca în filmele de la Hollywood. Și totuși, orice drum, oricum ar fi el, e mai fun cu prietenii. Asta vom fi și noi, Ralu și Bogdan, din 13 septembrie, de la 16:00. Prietenii tăi de drum. Joculețe, concursuri și hiturile care îți testează sistemul audio. La PROFM”, a spus Bogdan Ciudoiu.
Liza & Fere Show, de la 19:00 până la 22:00, Liza Sabău și Gabriel Fereșteanu promit să strângă gașca de prieteni pe PROFM, să lanseze provocări on-air și online pentru fanii PROFM și să facă o mulțime de challenge-uri pe TikTok. Vedetele, care încă nu sunt suficient de vedete, cu melodii cu potențial, dar nu atât de cunoscute, vor avea locul lor special în emisiune.
„Abia aștept să ne auzim la PROFM, începând cu 13 septembrie! Parcă ne-am adunat toți cei care vrem să aducem un zâmbet pe fețele ascultătorilor și abia aștept să dau cu love și celor care ne vor fi alături, în fiecare seară, de la 19:00 la 22:00”, a spus Liza Sabău.
„Sunt onorat să fiu parte din grila PROFM. Nu că sunt parte din ea, dar toamna asta începe cu multe surprize frumoase! Abia aștept să începem!”, a spus Gabriel Fereșteanu.
Weekendul vine cu emisiuni noi. Mădălina Vintilă e alături de ascultătorii matinali, de la 8:00 la 12:00, iar până la 14:00, la Weekend Podcast, PROFM deschide seria podcast-urilor cu discuții lejere, de weekend, pe care fanii radioului să le poată asculta în timpul liber.
De la 14:00 la 17:00, PROFM OPEN RADIO difuzează în fiecare sâmbătă clasamentul pieselor votate de ascultători: THE OFFICIAL 40, prezentat de Călin Olah. Duminică, pe același tronson orar, ascultătorii vor avea topul pieselor aflate în online trending, TRENDING HITS, prezentat de Liza & Fere.
Florin Goldic ține companie ascultătorilor în weekend, între topurile muzicale și petrecerile on-air cu DJ-i. PROFM OPEN RADIO este și despre DJ-i de party care sunt în vogă și deschide scena on-air pentru seturi de DJ: vineri, sâmbătă și duminică, de la 22:00 la 00:00, la OPEN WEEKEND FOR PARTY cu MARC RAYEN, DJ DARK, LIVIU HODOR, MOSE N.
„Toamna 2021 aduce la PROFM hit-uri, mai multă interacțiune cu ascultătorii și mulți invitați. Suntem open pentru un nou radio, mai aproape de cei care își petrec ziua alături de noi și promitem că suntem aici pentru a descoperi noi povești de viață care să ne inspire. Vă așteptăm pe frecvențele PROFM, să fiți OPEN to music and joy!”, spune Marius Dobre, managerul PROFM.
PROFM e OPEN RADIO și oferă ascultătorilor cele mai noi tendințe în lumea muzicală, fapt confirmat și de desemnarea radioului „trendsetter de hit-uri”, conform topului realizat de către Mediaforest, care monitorizează difuzările de piese on-air care ajung hituri.