Indesit Company a anunţat rezultatele financiare aferente celui de-al patrulea trimestru al anului 2006
Consiliul director al Indesit Company, prezidat de Vittorio Merloni a aprobat rezultatele financiare pentru trimestrul IV al anului 2006 şi a revizuit cifrele provizorii pentru întreg anul.
În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2005, în ultimul trimestru al anului 2006, s-a înregistrat o creştere a vânzărilor Indesit Company de 8,6%, ajungându-se la un total de 914 milioane de euro. Astfel, profitul net al grupului s-a ridicat în 2006 la suma de 76 milioane de euro, în creştere cu 51% faţă de 2005.
“Rezultatele pozitive obţinute în anul 2006 se datorează eforturilor susţinute ale întregii echipe Indesit Company. Aceste cifre au consolidat poziţia noastră de lider pe piaţa europeană” a declarat Vittorio Merloni, Preşedintele Indesit Company. “Pot afirma că sunt foarte mulţumit că ne-am atins obiectivele şi că putem privi în continuare cu încredere către viitor”.
“Rezultatele obţinute în cel de-al patrulea trimestru continuă trend-ul ascendent cu care ne-am obişnuit de-a lungul anului 2006, care este în perfectă concordanţă cu strategia stabilită de Indesit Company în planul de dezvoltare pe trei ani”, a explicat Marco Milani, CEO Indesit Company. “Pe parcursul anului 2006 am făcut investiţii majore în inovaţie, pentru a avea produse care utilizează o tehnologie avansată, dar mai ales superioare din punct de vedere calitativ. Produsele noastre au câştigat importante premii internaţionale pentru calitate, inovaţie şi grijă faţă de mediu. Datorită eforturilor tuturor membrilor echipei noastre, Indesit Company şi-a consolidat poziţia de lider pe toate pieţele, imbunătăţindu-şi în acelaşi timp cota de piaţă.”
Rezultatele financiare pentru trimestrul 4 al anului 2006 (in paranteza sunt trecute rezultatele pe acelasi semestru al anului 2005)
Vânzările Indesit Company pe al patrulea trimestru au atins un total de de 914 milioane de euro (cu 8,6% mai mult decât în acelasi trimestru al anului 2005, când s-au înregistrat vânzări în valoare de 842 milioane de euro);
EBITDA fără taxe recurente a fost de 111 milioane Euro (92 milioane euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 12,1% (10,9%);
EBITDA a fost de 99 milioane Euro (77 milioane Euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 10,8% (9,1%);
EBIT fără taxe recurente a fost de 74 milioane de Euro (56 milioane de Euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 8,1% (6,6%);
EBIT a atins valoarea de 62 milioane Euro (41 milioane Euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 6,8% (4,8%);
Profitul net al Grupului a atins suma de 34 milioane Euro (22 milioane Euro).
Rezultatele preliminare pentru anul 2006 (în paranteză sunt trecute rezultatele pentru anul 2005)
Vânzările Indesit Company au atins un total de de 3.249 milioane de euro în 2006 (cu 6% mai mult decât în 2005, când s-au înregistrat vânzări în valoare de 3.064 milioane de euro);
EBITDA fără taxe recurente a fost de 342 milioane Euro (300 milioane euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 10,5% (9,8%);
EBITDA a fost de 303 milioane Euro (264 milioane Euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 9,3% (8,6%);
EBIT fără taxe recurente a fost de 199 milioane de Euro (158 milioane de Euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 6,1% (5,2%);
EBIT a atins valoarea de 160 milioane Euro (122 milioane Euro). Impactul asupra vânzărilor a fost de 4,9% (4%);
Profitul net al Grupului a atins suma de 76 milioane Euro (51 milioane Euro).
Pe data de 22 martie 2007, va avea loc întâlnirea Consiliului Director în cadrul căreia vor fi aprobate rezultatele financiare ale Indesit Company pe anul 2006. Raportul trimestrial este accesibil publicului la sediul companiei din Italia şi la Bursa din Italia. De asemenea, poate fi accesat de pe site-ul Indesit Company.
{mosloadposition user10}