„Discursul regelui”, „The Doors” și „Ziua trădătorilor”, producții premiate cu trofee Oscar și BAFTA și filme-cult, apreciate de public și critică, sunt premierele lunii iunie la Warner TV.
„Discursul regelui/ The King’s Speech” (2010), regizat de Tom Hooper, readuce în prim-plan într-un mod inedit povestea regelui George VI și subita lui urcare pe tronul britanic, în 1936. Nesigur pe el atunci când trebuia să vorbească public, un logoped din clasa de mijloc îl ajută să își depășească defectul de vorbire și să cuvânteze națiunii.
Rolul principal este jucat de Colin Firth, care a fost recompensat cu un trofeu Oscar pentru interpretarea dată monarhului. Joacă alături de el Geoffrey Rush, în rolul terapeutului, și Helena Bonham-Carter, în rolul soției, regina Elizabeth.
Producția a primit 12 nominalizări la Oscar și câștigat principalele patru trofee în 2011 – cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rol principal (Colin Firth) și cel mai bun scenariu orginal (David Seidler). Între cele o sută de distincții primite, lungmetrajul a câștigat șapte trofee BAFTA, inclusiv pentru rolurile secundare masculin și feminin, trei European Film Awards, un Goya și marele premiu al Sindicatului producătorilor americani (PGA).
Filmul va fi difuzat de Warner TV pe 5 iunie, de la ora 18:35.
Lungmetrajul „The Doors” (1991), inspirat de viața liderului trupei americane omonime, Jim Morrison, va putea fi urmărit pe 8 iunie, de la ora 21:30.
Filmul regizat de Oliver Stone a fost cel care l-a propulsat pe Val Kilmer la statutul de star internațional. Asemănarea fizică și modul în care el l-a portretizat pe Jim Morrison, muzica și scenografia au făcut ca „The Doors” să fie unul dintre cele mai apreciate filme de public.
Oliver Stone a scris scenariul împreună cu Randall Jahnson, iar din distribuție fac parte Kyle MacLachlan, în rolul claviaturistului Ray Manzarek, Frank Whaley, în rolul chitaristului Robby Krieger, Kevin Dillon, în rolul bateristul John Densmore, și Meg Ryan, în rolul iubitei solistului, Pamela Courson.
Distribuția e completată de nume ca Michael Madsen, Billy Idol și chiar John Densmore, care interpretează rolul unui inginer de sunet.
„Ziua trădătorilor/ The Ides of March” (2011), regizat de George Clooney, cu Paul Giamatti, Ryan Gosling și Philip Seymour Hoffman în distribuție este inclus în programul Warner TV pe 14 iunie, de la ora 20:25.
Un tânăr idealist face parte din echipa de campanie a unui candidat la președinție. În timpul turneului electoral, el are parte de o lecție fulger de corupție și politică de denigrare.
Filmul a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția. Scenariul adaptat, scris de George Clooney, Grant Heslov și Beau Willimon a primit ulterior o nominalizare la premiile Oscar, dar și la Globurile de Aur și la BAFTA, unde Seymour-Hoffman a fost selectat pentru rolul secundar.