Marele Premiu al ediţiei precedente a fost câştigat de regizorul Franco Zeffirelli
Regizorul TVR Iulian Foişor a fost distins la Festivalul Internaţional de Film Documentar Turistic ITF CRO 2011, desfăşurat luna aceasta, pentru documentarul „Bisericile pictate ale Bucovinei”. Documentarul a fost difuzat în cadrul emisiunii „România turistică”, pe TVR Internaţional şi TVR HD.
Juriul internaţional a apreciat proiectul lui Iulian, recompensându-l cu Menţiunea Specială, „pentru viziunea regizorală remarcabilă în reprezentarea frumuseţilor şi valorilor culturale locale”, după cum se menţionează într-un e-mail oficial transmis de organizatorii festivalului.
„Un astfel de festival este pentru mine cu atât mai important cu cât resursele pe care le-am pus la bătaie au fost mai mici decât ale celorlalţi competitori. Vorbim, de exemplu, de diferenţe de costuri (între 400 şi 100.000 euro) sau de zile de filme (între 4 şi 40). Într-un asemenea context, această nominalizare este o performanţă“, declară Iulian Foişor.
Festivalul s-a desfăşurat în perioada 12-15 octombrie, la Split, în Croaţia. La ediţia din 2010, Marele Premiu al competiţiei a fost acordat filmului „Omagiu Romei”, în regia lui Franco Zeffirelli, film care a mai obţinut şi premii pentru cel mai bun montaj şi cea mai bună imagine.
În acest an, la Festivalul Internaţional de Film Documentar Turistic ITF CRO 2011 s-au înscris peste 270 de filme şi documentare turistice şi de călătorie, din 67 de ţări, dintre care doar 80 au fost selectate pentru a participa în competiţia oficială.
Informaţiile complete despre ediţia 2011 a ITF CRO vor fi disponibile, până la finalul acestei săptămâni, pe site-ul www.fiscalis.hr.
Despre documentar:
Documentarul „Bisericile pictate ale Bucovinei” dezvăluie condiţiile istorice, duhovniceşti şi artistice care au dus la pictarea pereţilor exteriori ai bisericilor bucovinene după un program iconografic special elaborat. Emisiunea „România turistică” este difuzată pe TVR Internaţional şi pe TVR HD.
Despre festival:
ITF CRO 2011, International Tourfilm Festival (Festivalul Internaţional de Film Documentar Turistic), aflat la a XIV-a ediţie, se desfăşoară anual în localitatea Split din Croaţia şi face parte dintr-o serie mai amplă de manifestări, menite să promoveze turismul, cultura, ecologia şi dezvoltarea sustenabilă. Anul acesta s-au înscris în festival 272 de filme din peste 60 de ţări.