78 de milioane de tone de haine devin deșeuri în fiecare an, având consecințe grave asupra mediului înconjurător
Industria modei s-a dezvoltat considerabil în ultimele decenii, odată cu creșterea cererii de produse de îmbrăcăminte noi, dar și din pricina comportamentului consumatorilor de a le purta de prea puține ori.
Conform statisticilor Earth.org, în doar 15 ani, producția de haine s-a dublat, iar durata de folosire a unui produs a scăzut cu 40%. Consumatorii cumpără din ce în ce mai multe haine noi, însă le poartă o scurtă perioadă de timp, ori chiar deloc.
Reprezentanții Humana People to People atrag atenția asupra impactului negativ pe care îl are supraconsumul de astfel de produse asupra mediului înconjurător și, în cele din urmă, asupra sănătății oamenilor. Producția masivă de haine noi este extrem de dăunătoare planetei și reprezintă unul din marii contribuitori la schimbările climatice.
Conform cifrelor oferite de Parlamentul European la nivelul anului 2017, producția de noi materiale textile necesită un consum anual de apă enorm, de 93 miliarde de m³, care ar fi suficient pentru nevoile domestice a peste 1,7 miliarde de oameni. Doar producția unui singur tricou necesită 2700 de litri de apă, cu care un om ar trăi 2 ani și jumătate.
Totodată, conform raportului World Bank din 2019, această industrie este responsabilă de 10% dintre emisiile de gaze cu efect de seră ale planetei, mai mult decât industria aviatică și cea de transport maritim la un loc. Dacă trendul ascendent continuă, emisiile de carbon generate de industria modei vor ajunge la 26% până în 2050.
Aproximativ 60% din materialele folosite în producția de haine au la bază plastic și necesită aproximativ 48 de milioane de tone de petrol pe an. Tot conform statisticilor, prin spălarea hainelor din material sintetic, generăm 35% din totalul microplasticelor răspândite în mediul înconjurător, peste 14 milioane de tone de microplastice ajungând în oceanele planetei.
Nu în ultimul rând, peste 180 de substanțe chimice periculoase sunt utilizate în acest sector, iar 16,5% din toate pesticidele din lume sunt folosite doar pentru producția de bumbac.
”Pentru a reduce criza climatică este necesar să scădem dramatic cererea globală de noi haine. Este deosebit de important să îi încurajăm pe consumatori să aleagă haine care au fost purtate în prealabil și să nu opteze mereu pentru noi produse. Hainele disponibile în magazinele de modă sustenabilă, așa cum sunt magazinele Humana, au fost colectate și sortate cu atenție, astfel încât oamenii să fie siguri că achiziționează și poartă produse de calitate, pe care le pot cumpăra la prețuri foarte convenabile”, declară Rodica Bulăceanu, reprezentantul Humana People to People, organizație care se implică în sortarea și repunerea în circuitul comercial a produselor textile ce pot fi reutilizate, reducând astfel impactul negativ asupra mediului.
Cumpărăm din ce în ce mai multe haine, dar le purtăm de doar de 7-8 ori până ajung deșeuri
Creșterea deșeurilor textile este cauzată de faptul că, în prezent, cumpărăm din ce în ce mai multe haine noi și le purtăm de prea puține ori până le aruncăm.
”Hainele sunt percepute tot mai mult ca bunuri de consum rapid. Cantitatea de îmbrăcăminte cumpărată crește în fiecare an și, în medie, consumatorii ajung să le arunce după doar 7 utilizări. Conform Earth.Org se estimează că anual, pe glob, se aruncă 92 de milioane de tone de îmbrăcăminte și încălțăminte, însă doar 15% dintre acestea ajung într-un circuit sortare profesională spre reutilizare sau reciclare. Din cele 14 milioane de tone de haine ce ajung totuși să fie colectate, între 65-75% sunt potrivite spre reutilizare, iar restul textilelor pot fi reciclate și adaptate altor scopuri. Doar în 2022, membrii Humana People to People din Europa și Statele Unite ale Americii au reușit să colecteze 127.000 de tone de haine, pe care le-au reintrodus în circuitul comercial ca produse second-hand conforme din punct de vedere calitativ, inclusiv în magazinele Humana din România. Astfel, acestea nu au mai ajuns deșeuri textile și am împiedicat emisia a 770.000 de tone de CO2”, declară Rodica Bulăceanu, reprezentant Humana People to People (www.humana-romania.ro).
Cum putem acorda hainelor a doua viață?
Hainele pot primi o nouă viață dacă le colectăm responsabil și ajung în fabrici de sortare profesională și sunt apoi reintroduse în circuitul comercial prin magazine specializate.
Tot acest proces are un impact pozitiv asupra mediului deoarece reduce cantitatea de deșeuri textile, conservă resursele naturale care ar fi consumate de producția de noi materiale, scade emisiile de carbon cu efect de seră din procesele de fabricație și transport și salvează milioane de tone de metri cubi de apă.
”Humana People to Poople susține, de decenii, economia circulară, și este aliniată la European Green Deal, directiva Uniunii Europene pentru construirea unei economii neutre din punct de vedere climatic până în 2050. Humana încurajează populația să ia decizii sustenabile atunci când achiziționează produse textile, pentru a limita supraconsumul și producția de haine noi.
Noi suntem implicați în România, de mai bine de 15 ani în a promova și susține moda sustenabilă, prin intermediul celor 40 de magazine Humana, oferind haine și accesorii second hand moderne și de foarte bună calitate, care ajung astfel să aibă o nouă durată de viață.
Putem avea o garderobă compusă din articole de calitate pe care să le utilizăm cât mai mult timp, și pe care le putem achiziționa, la prețuri mici, din rețelele de magazine de tip second-hand, precum Humana, din toată țara. Oferim o opțiune accesibilă tuturor, precum și o atitudine responsabilă față de mediu. Acesta este un pas crucial către un viitor mai sustenabil.
Am creat un sistem complex prin care colectăm produse textile din diferite surse, le sortăm în fabricile noastre și le reintroducem în sistemul comercial prin cele peste 40 de magazine din România, prelungindu-le astfel durata de viață. Prin oferirea de haine second-hand de calitate superioară și prețuri accesibile, promovăm economia circulară și limităm supraconsumul și producția de haine noi. Considerăm că moda sustenabilă ar trebui să fie accesibilă pentru toată lumea. Mai mult, prin activitatea noastră, generăm peste 300 de locuri de muncă verzi în România, iar profitul rezultat este folosit pentru a susține proiecte umanitare în țările mai puțin dezvoltate”, mai spune Rodica Bulăceanu, reprezentant Humana People to People.
Despre Humana People to People
Humana People to People este o rețea de 29 de organizații membre, cu sedii în Europa, SUA, Africa, Asia și America Latină. Acestea sunt implicate în proiecte pentru dezvoltarea comunităților sărace din țările dezavantajate, protejarea mediului și desfășurarea de proiecte în domeniul educației și sănătății.
Organizațiile membre Humana finanțează aceste proiecte prin colectarea, sortarea și reintroducerea produselor textile în circuitul comercial, reducând astfel deșeurile la nivel global, diminuând impactul nociv asupra mediului și susținând dezvoltarea globală.
Humana People to People SRL a fost înființată în România în anul 2006, cu scopul de a reintroduce hainele uzate în circuitul comercial. Humana colectează și sortează hainele în fabricile sale specializate. Prin vânzarea lor la prețuri minime în magazinele Humana din întreaga țară, consumatorii români au oportunitatea de a achiziționa produse de calitate second-hand și de a contribui la reducerea cererii de haine noi, care implică procese de producție cu impact negativ asupra mediului. Mai mult, excedentul rezultat sau venitul net după acoperirea tuturor costurilor este donat programelor de dezvoltare comunitară din unele dintre cele mai sărace țări din lume. Aceste proiecte au impact pozitiv asupra a milioane de oameni, 16 milioane doar în anul 2022, în domeniile educației, agriculturii durabile și îmbunătățirii sănătății.