Cipcos Mar, companie din domeniul materialelor de construcții, a eficientizat o gamă variată de activități atât din zona de producție și distribuție, cât și din zona financiar-contabilă, cu un pachet de sisteme integrate de la Senior Software. Compania a redus considerabil timpii de operare, a îmbunătățit relația cu clienții și a obținut acces în timp real la raportări și analize detaliate, înlocuind cele 4 aplicații utilizate anterior cu soluții moderne și scalabile de tip ERP și BI.
Cipcos Mar, producător și distribuitor de materiale pentru construcții din județul Argeș, a înlocuit vechile aplicații, care erau predispuse erorilor, consumau prea multe resurse și nu făceau față dezvoltării companiei, cu soluțiile integrate de la Senior Software. Compania, care are o cifră de afaceri de peste 38 milioane euro, folosește, în prezent, sisteme flexibile ce permit dezvoltarea afacerii și gestionarea eficientă a tuturor resurselor: SeniorERP – soft pentru managementul resurselor și SeniorVisualBI – soft pentru analize complexe și raportări detaliate.
Cu soluțiile ERP și BI, Cipcos Mar are acces în timp real la datele cu privire la stocuri, clienți și furnizori, realizează printr-un singur click transferul din materii prime în produse finite și beneficiază de vizibilitate și control sporit asupra afacerii.
“Înainte de a implementa sistemul ERP de la Senior Software, utilizam un program de gestiune și contabilitate care nu mai răspundea nevoilor societății noastre, aflată în continuă dezvoltare. Faptul că existau 4 aplicații diferite ne îngreuna foarte mult munca, în sensul că existau întârzieri în operarea, exportul și verificarea documentelor contabile.
SeniorERP a minimizat acești timpi de lucru pierduți, oferindu-ne acces la toate informațiile societății într-o singură bază de date. Cu noul ERP, am obținut situații mult mai clare și precise privind productivitatea fiecărui departament și activitatea pe care o desfășurăm, într-un timp optim”, a declarat Marius Constantin, Proprietar – Cipcos Mar Complex.
Beneficiile obținute cu ajutorul sistemelor integrate de la Senior Software
Sistemele integrate de la Senior Software s-au pliat pe numeroasele particularități ale producătorului și distribuitorului Cipcos Mar, atât pentru activitatea de distribuție a materialelor de construcții, cât și pentru producția de țiglă metalică și ulucă metalică.
Prin investiția în soluția ERP pentru managementul activității, compania a reușit să obțină control asupra costurilor, operativitate în zona de vânzare și să îmbunătățească relația cu clienții. Sistemul ERP oferă personalului din departamentul financiar acces la instrumente de analiză eficiente, bazate pe termene precise, limite de credit și limite de blocare la vânzare, stabilite de către managementul societății.
Cu ajutorul soluției Business Intelligence, compania poate realiza analize privind evoluția vânzărilor și analize referitoare la profitabilitatea obținută pentru un anumit furnizor, pe grupe de produse sau pe produse. Graficele întocmite din aplicația BI, pe perioade de timp definite, ajută managementul să verifice dacă au fost atinse targetele impuse pentru a beneficia de bonusuri.
“Sistemul de analiză a datelor BI a venit ca o completare a ERP-ului și ne-a oferit acces rapid la rapoarte și analize, care necesitau un timp mare de lucru în aplicația veche. Pot spune că softul BI a fost cireașa de pe tort pentru că acum avem acces la toate informațiile din ERP, selectând ușor și rapid, din interfața aplicației, informațiile pe care dorim să le conțină raportul”, a adăugat Marius Constantin.
Prin intermediul funcționalităților date de soluțiile ERP și BI, compania a reușit să eficientizeze timpii de operare, procesele din producție și pe cele din distribuție, crescând, totodată, productivitatea angajaților. Pe lângă aceste soluții, Cipcos Mar a achiziționat și sistemele SeniorHR – pentru managementul resurselor umane și SeniorB2C – pentru vânzări online B2C. Investiția în aplicația HR a simplificat modul în care businessul gestionează aspectele legate de forța de muncă, oferind acces rapid și ușor atât la informațiile necesare pentru calculul salarial, cât și la numeroase rapoarte cu privire la angajați. În continuare, prin soluția B2C Ecommerce, distribuitorul urmărește să crească vânzările online, automatizând întregul proces și simplificând toate operațiunile legate de comerțul electronic.
Cipcos Mar a început colaborarea cu Senior Software ca urmare a feedback-ului pozitiv oferit de unul dintre partenerii companiei, care utiliza deja o soluție oferită de acesta. Implicarea, disponibilitatea și know-how-ul de care a dat dovadă echipa furnizorului de sisteme software, dar și posibilitățile de customizare de care dispun soluțiile din portofoliu, au venit în completarea deciziei companiei din Argeș de a forma un parteneriat cu Senior Software.
Despre Cipcos Mar Complex
Cipcos Mar Complex a fost înființată în anul 1994 și are ca principale domenii de activitate producția de țiglă metalică și ulucă metalică și distribuția de materiale pentru construcții. Businessul se adresează atât persoanelor juridice, cât și celor fizice. Printre furnizorii societății se numără: Wienerberger (Porotherm), Elpreco, Saint Gobain Weber, Rigips, Isover etc. Compania își desfășoară activitatea în 5 locații din județul Argeș (Albota, Pitești, Comuna Poiana Lacului, Comuna Dărmănești, Comuna Valea Iașului) cu o echipă formată din peste 190 de angajați.