Compania PRO SYS, unul dintre principalii jucători din piaţa românească de soluţii hardware pentru business, a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de peste 2 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de anul precedent. Compania estimează, pentru anul 2009, o creştere de 5%, pe fondul situaţiei economice actuale.
„Ca producător şi integrator local de soluţii IT, vom continua să extindem şi să adaptăm oferta noastră pentru a răspunde cerinţelor clienţilor atât din zona privată, cât şi din cea guvernamentală. Vom continua parteneriatul cu Intel Corporation, pentru a aduce clienţilor noştri cele mai noi tehnologii legate de servere şi sisteme de stocare”, a declarat Petrică Bărbieru, General Manager PRO SYS.
Din totalul cifrei de afaceri de 2 milioane de euro, peste 70% reprezintă vânzările de servere şi sisteme de stocare TRUSTER. Serverele TRUSTER, produse foarte solicitate ale companiei, au la bază platforme Intel, special create pentru medii critice, asigurând astfel rularea aplicaţiilor intensive, stocarea bazelor de date şi protecţia lor. PRO SYS furnizează şi o gamă largă de soluţii de stocare, la fel de apreciate de clienţi, caracterizate prin performanţe optimizate în funcţie de cerinţele acestora, flexibilitate şi fiabilitate ridicată.
De asemenea, aproximativ 50% din vânzarile pe 2008, au rezultat din proiectele guvernamentale. Exemple din acest punct de vedere ar fi sistemul cluster de la Facultatea de Biologie, sisteme de înregistrare radio/TV la CNA sau sistemele de electro-alimentare la MApN. Printre instituţiile şi companiile cu care mai colaborează PRO SYS se numără şi: Autoritatea Feroviară Română, Consiliul Concurenţei, Imprimeria Naţională, Ministerul Dezvoltării, ROMATSA, Televiziunea Română, Antena 1, EOS KSI, IMSAT, ROMARG sau UTI.
Despre PRO SYS
PRO SYS și-a început activitatea în anul 1995, o dată cu furnizarea primului server, TRUSTER, acum unul dintre produsele cele mai apreciate ale companiei. Încă din primii ani, PRO SYS a reuşit să încheieun parteneriat cu Intel şi a obţinut titlul "Intel Product Integrator". Anul 2005 a adus companiei locul I în cadrul Topului Naţional al Firmelor, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în domeniul "Industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou". Dinianuarie 2007, PRO SYSeste partener unic LANDesk® în Romania, iar în 2008 devine Intel Channel Partner – Premier Member.
{mosloadposition user10}