România va fi reprezentată și anul acesta în programul Producers on the Move.
Producătorul Monica Lăzurean-Gorgan va participa la editia din acest an a programului organizat de European Film Promotion în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes (16 – 27 mai 2012).
Înființat în 2000, Producers on the Move este unul dintre cele mai cunoscute programe de promovare a talentelor din industria cinematografică europeană implementate de reteaua European Film Promotion, la care APFR a aderat in 2006. Programul, care se desfăsoară pe parcursul a patru zile, dă ocazia celor 25 de producători selectați să își prezinte proiectele în fața industriei internaționale de film, precum și sa intre in contact cu cei mai importanti reprezentanți ai cinematografiei.
Monica Lăzurean-Gorgan este producător și cofondator al casei de producție de film 4 Proof Film. Monica a produs atât filme de scurt metraj, precum COLIVIA de Adrian Sitaru, film multipremiat la diverse festivaluri de film internationale, dar și lung metraje, printre care se numără VISUL LUI ADALBERT de Gabriel Achim sau DOMESTIC de Adrian Sitaru, film aflat în postproducție. Este producatorul proiectului de lung metraj ficțiune NU MĂ ATINGE-MĂ de Adina Pintilie, proiect selectat în cadrul L’Atelier Cinefondation din cadrul festivalului de film de la Cannes. În prezent, Monica dezvoltă câteva proiecte de lung metraj printre care și documentarul CIRCUIT, unde este și co-regizor, proiectul fiind o coproducție cu Austria și Germania. În 2011, documentarul produs și coregizat de Monica Lăzurean-Gorgan, VOTUL MEU a fost selectat în cadrul festivalului de film de la Rotterdam și premiat la festivalul de film de la Sarajevo.
“Atunci cand esti selectat într-un program ca Producers on the Move nu poți decât să te bucuri, deoarece este o sursă importantă de inspirație pentru proiectele pe care le dezvolți. Întâlnești oameni cu care împarți același idei și energie pentru viitoare filme, ești la curent cu ceea ce se întâmplă în Europa. Iti dă încredere în ceea ce faci și este o altă formă de a-ți confirma că eforturile si energia ta sunt îndreptate spre proiecte de film care merită toata atenția cuvenită”, a declarat Monica.
Dezvoltată an de an în cadrul Festivalului International de Film de la Cannes, Producers on the Move a reunit până în prezent 218 producători europeni de film care au avut șansa să fie introduși reprezentantilor industriei de film.
Pâna în prezent, România a fost reprezentată în cadrul acestui program prin producătorii: Oana Giurgiu (2008), Daniel Mitulescu (2009) Dan Burlac (2010) și Ada Solomon (2011).
Anual, prezența României în programul Producers on the Move a fost sustinută de către Centrul National al Cinematografiei.
Lista completă a producătorilor selectați în programul Producers on the Move 2012.
Constanze Schumann, Allegro Film, Austria
Stephan Komandarev, Argo Film, Bulgaria
Siniša Juričić, Nukleus Film, Croatia
Ondřej Zima, Evolution Films, Cehia
Signe Leick Jensen, Toolbox Film, Danemarca
Liisa Penttilä, Edith Film, Finlanda
Hélène Cases, Lionceau Films, Franta
Vladimer Katcharava, 20 Steps Productions, Georgia
Nicole Gerhards, NiKo Film, Germania
Alexandra Boussiou, Wrong Men, Grecia
Judith Stalter, Laokoon Filmgroup, Ungaria
Arnar Knútsson, Filmus Productions, Islanda
Morgan Bushe, Fastnet Films, Irlanda
Alessandro Borrelli, La Sarraz Pictures, Italia
Donatas Žvalionis, Meed Films, Lituania
Robert Naskov, Kino Oko Production, Macedonia
Trent, NFI Productions, Olanda
Brede Hovland, Motlys, Norvegia
Marta Laryssa Plucińska, Federico Film, Polonia
Monica Lazurean-Gorgan, 4 Proof Film, Romania
Aleš Pavlin, Perfo, Slovenia
David Matamoros, Zentropa Spain, Spania
Sandra Harms, Sonet Film, Suedia
David Epiney, Alina Film, Elvetia
Tracy O’Riordan, Moonspun Films, Marea Britanie