Producătorul, distribuitorul și exportatorul de vinuri Domeniile Săhăteni a ales sistemul ERP de la Senior Software, ca pas important în strategia de extindere și dezvoltare a companiei. Managerii au dorit să implementeze un sistem integrat de gestiune a afacerii care să îi sprijine în gestionarea corectă a activității de producție, evidența clară a vânzărilor și eficientizarea muncii angajaților. Soluția SeniorERP s-a dovedit a fi potrivită atât prin prisma funcționalităților sale cât și prin compatibilitatea acesteia cu nevoile prezente și viitoare ale companiei.
Domeniile Săhăteni este un producător și distribuitor de vinuri care dispune de o suprafață de peste 70ha de vie. Vinurile produse de companie sunt comercializate atât în țară, cât și în China, Belgia, Elveția și Germania. Investițiile importante făcute pentru modernizarea cramei, a tehnologiei și replantării viei, care însumează peste 5 milioane de euro, au fost urmate în prezent de achiziționarea unui sistem integrat de gestiune a afacerii, SeniorERP.
Compania se află în continuă extindere, iar implementarea unei soluții ERP ocupă un rol extrem de important în strategia de dezvoltare a afacerii. Aspecte precum deținerea unor informații relevante despre vânzări, evaluarea corectă a rentabilității clienților și eficientizarea muncii de birou și a departamentului contabil au fost considerate absolut necesare de către managerii companiei și greu de atins în lipsa unui ERP.
"Am ales sistemul ERP de la Senior Software în urma recomandărilor pe care le-am primit, apoi am evaluat sistemul, am văzut că se mulează pe necesitățile noastre și am decis că este potrivit pentru noi. SeniorERP ne oferă posibilitatea să extragem rapoarte concludente, să eficientizăm munca departamentelor de vânzări, contabilitate și nu numai, astfel încât să putem seta o strategie de business conformă cu rezultatele pe care le înregistrăm.", a declarat doamna Aurelia Vișinescu, Co-proprietar & Director General Domeniile Săhăteni.
În plus, cu ajutorul sistemului SeniorERP, compania va putea să:
· Automatizeze fluxul de vânzare și să stabilească politici comerciale în relația cu diferitele tipuri de clienți: restaurante, IKA și redistribuitori;
· Gestioneze mai eficient activitatea celor 2 linii de producție, ce au o capacitate de aproximativ 1000 de tone de struguri pe sezon;
· Seteze și să urmărească rețetele de producție aferente proceselor de îmbuteliere și etichetare;
· Urmărească trasabilitatea produselor și să obțina rapoarte avansate pe loturi;
· Controleze eficient cheltuielile prin intermediul centrelor de venit și cost, în funcție de structura stabilită de manageri.
Brandurile de vin comercializate de Domeniile Săhăteni sunt: Anima, o colecție privată cu serii limitate, produse numai în anii foarte buni, Artisan, linia dedicată soiurilor românești, Domeniile Săhăteni, vinuri tinere, clasice și alte vinuri din soiuri românești și internaționale.
Pentru mai multe detalii, accesați www.SeniorERP.ro.