Tis Farmaceutic a implementat sistemele oferite de Senior Software pentru capabilitățile acestora de gestiune integrată a activităților specifice industriei farmaceutice. Astfel, încă din primele zile de la finalizarea implementării compania procesa peste 3000 de facturi și coordona cu succes procesul de producție cu SeniorERP. Cu ajutorul soluției SeniorSFA producătorul de medicamente va îmbunătăți activitatea agenților de vânzări, iar SeniorVisualBI va permite managementului să ia deciziile potrivite într-un timp mai scurt.
TIS FARMACEUTIC este un laborator de producție de medicamente cu capital integral privat. An de an, compania s-a dezvoltat, acest lucru fiind posibil în special datorită investițiilor importante făcute în tehnologie. Astfel, în 2004 Tis Farmaceutic a obținut certificarea GMP (Good Manufacturing Practice) pentru fluxurile de soluții farmaceutice, siropuri/unguente, creme și geluri.
La acest nivel, gestionarea în cele mai bune condiții a activităților de producție și distribuție necesita o soluție completă, care să acopere toate fluxurile de lucru ale companiei. Tis Farmaceutic a ales sistemul ERP de la Senior Software pentru funcționalitățile acestuia și serviciile post implementare oferite, menite să întâmpine nevoile care vor apărea pe parcursul dezvoltării afacerii.
Flexibilitatea SeniorERP și experiența celor peste 170 de implementări efectuate de echipa Senior Software au rezultat într-o implementare în timp record, iar încă din primele zile de la finalizarea acestui proces soluția ERP funcționa la capacitate maximă.
“Am ales Senior Software datorită promptitudinii și profesionalismului întregii echipe precum și flexibilității de care a dat dovadă pe întreaga perioadă de analiză, testare și implementare a sistemelor. SeniorERP respectă în totalitate cerințele aplicabile industriei farmaceutice și totodată este un instrument complet de gestiune a resurselor. Nu în ultimul rând, rapiditatea cu care obținem rapoartele operaționale necesare și interfața prietenoasă și intuitivă, care permite operarea facilă pe fiecare nivel ierarhic, au fost factori importanți în alegerea soluțiilor Senior Software.”, declară domnul Bogdan Pirnea, Directorul Financiar al Tis Farmaceutic.
Unul dintre criteriile de bază în alegerea sistemului ERP a fost respectarea normelor GMP în cadrul procesului de producție. În această direcție, SeniorERP permite trasabilitatea completă a loturilor, de la materiile prime achiziționate până la produsele finite livrate la clienți. Totodată, cu sistemul ERP poate fi identificat rapid necesarul de aprovizionat cu ajutorul rapoartelor specifice din aplicație, bazate pe istoricul vânzărilor și a comenzilor primite.
Pentru îmbunătățirea distribuției produselor la nivel național, compania va implementa și SeniorSFA, destinat automatizării forței de vânzare mobile. Astfel, cu soluția SFA agenții de vânzări vor prelua comenzile de la clienți – pe care le vor transmite automat în SeniorERP – și vor încasa facturile. În acest mod, timpul alocat vizitelor la clienți se va diminua semnificativ, iar acuratețea comenzilor va crește.
Managerii Tis Farmaceutic au ales și SeniorVisualBI, instrument de raportare utilizat pentru analiza vânzărilor pe grupe de produse, clienți, locații sau pentru evidențierea costurilor totale de producție, cu tot ceea ce implică acestea: cheltuieli administrative, de desfacere, implicate de producția efectivă șamd. Cu soluția BI managementul companiei obține un grad mai mare de transparență asupra afacerii, fiind mai ușor de identificat ariile asupra cărora este necesar să se intervină, el reprezentând “un instrument util managementului de top în fundamentarea deciziilor”, asa cum declară domnul Bogdan Pirnea.
TIS Farmaceutic și-a inceput activitatea în anul 1997, ajungând până în prezent să aibă în portofoliu peste 100 de produse. Laboratorul Tis Farmaceutic este autorizat de Agenția Națională a Medicamentului, calitatea și siguranța produselor sale fiind o prioritate absolută.
Pentru mai multe detalii, accesați www.SeniorERP.ro.