– o soluție pentru a obține banii înapoi, atunci când un comerciant nu vă respectă drepturile de consumator
Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor primește un număr mare de reclamații transfrontaliere în fiecare an de la consumatori ale căror drepturi nu sunt respectate, în special atunci când fac cumpărături on-line.
Un nou raport al Rețelei ECC realizează o radiografie a drepturilor și alternativelor consumatorilor în statele membre ale UE / SEE în ceea ce privește dreptul de a primi sumele plătite comercianților înapoi de la banca emitentă a cardului bancar printr-o procedură de refuz la plată.
Constatările din raport au indicat că cele mai multe țări au o procedură similară pentru consumatori care le permite realizarea unui refuz la plată și, de asemenea, că există și organisme de soluționare alternativă a disputelor care ar putea soluționa problemele apărute. Există, de asemenea, posibilitatea de a lua legătura cu FIN-NET (Rețeaua organismelor de soluționare alternativă a disputelor în domeniul serviciilor financiare) pentru informații legate de transmiterea unei reclamații atunci când litigiul este transfrontalier.
În toate statele membre, consumatorii au dreptul la restituire în caz de plăți neautorizate, dar aceștia sunt obligați să ia toate măsurile rezonabile pentru a-și păstra datele personale privind cardul bancar în condiții de siguranță. Atunci când cumpără produse cu un card de credit, în cele mai multe țări / situaţii, consumatorii vor avea dreptul de a primi banii înapoi în cazul în care comerciantul nu le respectă drepturile.
Printre motivele de a apela la bancă pentru o rambursare se pot număra cazurile în care comerciantul nu respectă drepturile consumatorilor de retragere sau de anulare a contractului, cazurile în care comerciantul a dat faliment sau cele în care au avut loc tranzacții neautorizate. Refuzul la plată ar putea fi singura soluție rămasă pentru a primi banii înapoi, fără a apela la instanță.
Consumatorii pot solicita refuz la plată bazat pe legislația UE / SEE, legislația națională și normele de funcționare a băncilor. În cazul plăților neautorizate, drepturile sunt mai limitate în cazul în care a fost utilizat codul PIN, deși proba neglijenței grave sau comportamentului fraudulos cade în sarcina emitentului cardului de credit.
Sfaturi pentru consumatori
• Trimiteți, în primul rând, o plângere scrisă comerciantului pentru a încerca să rezolvați problema.
• În cazul în care comerciantul nu răspunde / este în stare de faliment / respinge cererea, trimiteți o plângere scrisă emitentului cardului de credit / băncii.
• În cazul în care emitentul cardului de credit / banca respinge cererea, trimiteți cazul organismului de soluționare alternative a disputelor / mediatorilor, dacă aceștia există.
• În toate aceste cazuri trebuie să acționați rapid deoarece este posibil să se aplice un termen limită.
Pentru mai multe informații vă rugăm să consultați Raportul privind Refuzul la plată pe site-ul ECC Romania – //goo.gl/XY4STE.