Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Problemele erectile si obezitatea

altă poveste tristă, acelaşi sfârşit fericit

În panteonul culturii contemporane, nici Adonis sau Afrodita nu au probleme în dragoste. Dar unele persoane au. Totuşi, contrar stereotipurilor, persoanele care au probleme cu excesul ponderal au o viaţă sexuală normală, activă. De fapt, studiile au arătat că bărbaţii supraponderali sunt la fel de interesaţi de actul sexual ca şi semenii lor cu o greutate normală, dar s-ar putea să nu fie la fel de apţi ca ei.

 

Acum, când vine vorba de performanţe sexuale, respectul de sine scăzut datorită imaginii corporale poate fi un impediment major, deci poate fi cauza unor probleme majore. Experţii au demonstrat însă că 90% dintre disfuncţiile erectile au origini fizice, nu psihologice. Din studiile efectuate pe mase largi de bărbaţi reiese că 80% dintre persoanele cu disfuncţii erectile sunt supraponderale sau obeze.

În urma unui studiu care a durat doi ani, realizat la una dintre cele mai mari universităţi din Napoli, Italia s-a demonstrat că toţi pacineţii care au prezentat disfuncţii erectile au avut şi probleme cu greutatea corporală. Subiecţii studiului erau toţi bărbaţi obezi între 35 şi 55 de ani, recrutaţi dintre pacienţii clinicii universitare. Cu toţii au raportat disfuncţii erectile, în rest fiind sănătoşi, fără complicaţii de diabet, hipertensiune arterială sau probelme cardiace care sunt foarte comune în rândurile persoanelor supraponderale.

Jumătate dintre subiecţi au fost supravegheaţi şi îndrumaţi de personal medical specializat în tratamente de control al greutăţii şi de armonizare fizică. Pacienţii au fost educaţi în legătură cu dieta de zi cu zi, fitness-ul ca parte integrantă a programului zilnic, şi în legătură cu ajustarea comportamentului personal în fiecare lună a primului an, apoi o dată la două luni în cel de-al doilea an.

Cealaltă jumătate, grupul de control, a primit numai informaţii despre exerciţiile pe care trebuie să le facă zilnic şi despre obişnuinţele alimentare zilnice pe care trebuie să le schimbe pe durata celor doi ani de studiu. La finalul perioadei, toţi bărbaţii din primul grup au slăbit şi au prezentat îmbunătăţiri ale vieţii sexuale şi ale stării generale de sănătate. Studiile au arătat că la unul din trei bărbaţi din primul grup, când au ajuns la o scădere a greutăţii cu 10%, disfuncţiile erectile au devenit mai suportabile.

Totuşi, în grupul de control nu a existat nici o schimbare de greutate la subiecţi. Până la sfârşitul perioadei de studiu numai trei dintre cei 55 de bărbaţi studiaţi au prezentat îmbunătăţiri ale funcţiei erectile.

Una dintre concluziile la care s-a ajuns la finalul studiului a fost că indiferent de obiectivul propus, efortul de a scădea în greutate este întotdeauna mai eficient sub supraveghere medicală. Premisele au fost aceleaşi pentru toţi subiecţii testaţi. Toţi bărbaţii au fost selectaţi dintre pacienţii unei clinici universitare, cu toţii erau motivaţi să slăbească, şi cu toate acestea, cei care nu au beneficiat de îndrumare personală nu au reuşit să piardă din greutate.

Cei testaţi nu au ştiut că studiul evalua potenţiala îmbunătăţire a funcţiilor sexuale. Când miza este viaţa sexuală sănătoasă, împlinită, marea majoritate a bărbaţilor supraponderali nu ar trebui să rezolve această problemă singuri, pentru că ajutorul specializat face toată diferenţa.

Beneficiile de care au avut parte cei din primul grup, care au scăzut în greutate au fost

numeroase – per ansamblu, tensiunea arterială a scăzut. În cel de-al doilea grup nu s-a înregistrat nici o modificare a tensiunii arteriale a subiecţilor. În grupul supravegheat nivelul de colesterol a scăzut, dar subiecţii au prezentat o mărire a nivelului colesterolului bun. În cel de-ale doilea grup nivelul colesterolului a crescut, dar nu şi cel al colesterolului bun. La fel şi nivelul trigliceridelor, a scăzut în primul grup, dar în cel de-al doilea grup nu s-a înregistrat nici o modificare.

Tensiunea arterială, colesterolul precum şi nivelul trigliceridelor sunt indicatori ai stării de sănătate a inimii, precum şi a diabetului. Datorită scăderii nivelului acestor indicatori a scăzut şi riscul de îmbolnăvire a grupului supravegheat.

Pe baza studiilor anterioare s-a constat că bărbaţii trecuţi de 30 de ani care au început să piardă în greutate au şanse cu 70% mai mici să aibă difuncţii sexuale faţă de bărbaţii sedentari. Studiul curent a determinat dacă controlul greutăţii şi pierderea controlată în greutate pot determina inversarea disfuncţiilor erectile care deja s-au instalat. Concluzia clară a fost că disfuncţiile erectile sunt reversiblie dacă se pierde cel puţin 10% din greutatea iniţială.

Disfuncţiile erectile afectează peste 50% dintre bărbaţii trecuţi de 40 de ani şi 70-80% dintre bărbaţii cu probleme de greutate. Studiile au arătat că o plimbare de câţiva kilometri zilnic poate fi un ajutor semnificativ în creşterea şanselor de a evita sau chiar inversa disfuncţiile erectile şi este mult mai puţin riscant decât tratamentele medicamentoase.

Bucuresti, 26.09.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.