Pe 2 martie debutează Ai noștri, un nou serial românesc marca Pro TV!
În fiecare joi, începând cu 2 martie, Pro TV aduce în casele tuturor românilor un nou serial românesc inspirat din spiritul, tradițiile și cultura locală, care vor fi transmise cu umorul specific cu care Pro TV și-a obișnuit deja telespectatorii. Astfel, Pro TV lansează în această primăvară al treilea serial românesc, după Atletico Textila și Las Fierbinți, iar toate cele trei producții vor fi difuzate în această primăvară!
Două familii complet diferite, Ciorbă și Ghica, au un singur lucru în comun pe care, din păcate, nu îl pot evita: cumetria! Cei doi copii din familii, Irina și Horațiu, se îndrăgostesc iremediabil și hotărăsc să facă pasul cel mare – căsătoria. Cu toate că interesele celor două familii nu au niciun punct în comun, tinerii îndrăgostiți sunt convinși că acest aspect nu va reprezenta o piedică în calea către fericire. O familie numeroasă. Ai noștri. Serialul este o producție Frame Film Studios, în regia lui Dragoș Buliga.
În familia Ghica, mama este profesoară, tatăl contabil, iar Horațiu, fiul celor doi, este un polițist corect. Deși nu au posibilități financiare foarte bune, au valori foarte bine stabilite, pe care le urmează cu strictețe: sunt onorabili și întotdeauna respectând legea! La polul opus, familia Ciorbă este mai înstărită, însă jonglând la limita legalității. Nu au ajuns chiar la nivelul familiei Soprano, dar Sandu, capul familiei, încearcă din răsputeri! Irina, cea mai tânără fiică, este inocentă și diferită față de toți cei lângă care a crescut. Povestea serialului urmărește cei doi îndrăgostiți, dar și lupta pentru supremație a celor doi tați, Sandu și Marin, care nu poate duce decât la situații care vor stârni hohote de râs!
Emilia Popescu, Constantin Pușcașu, Cristina Mihailescu, Teodor Corban, Vlad Logigan și Gabriela Popescu sunt doar câțiva dintre actorii care vor aduce în fiecare săptămână aventurile simpaticelor personaje în casele tuturor românilor!