În finala "Românii au talent", Brio Sonores au câştigat marele premiu de 120.000 de euro
Finala “Românii au talent” de vineri seară i-a stabilit drept câştigători pe tinerii din trupa Brio Sonores. Cei opt, originari din Republica Moldova, au plecat acasă cu premiul cel mare în valoare de 120.000 de euro. Mai mult, premiul de originalitate de 10.000 de euro i-a revenit lui Cătălin Mihalache, în urma voturilor publicului. Finala celebrului show a adunat în faţa micului ecran o audienţă care a depăşit cu mult celelalte canale.
Pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, în intervalul orar 20:30 – 24:48, ratingul mediu de 16,8 puncte obținut de PRO TV și cota de piață de 40,4% au fost de peste trei ori mai mari decât cifrele înregistrate de Antena 1 (rating mediu de 5,1 puncte şi cotă de piaţă de 12,3%). Potrivit cifrelor furnizate de Kantar Media, pe locul trei s-a clasat Kanal D, cu 3,1 puncte de rating și 7,4% cotă de piață. În minutul de aur 21:16, PRO TV a atins un vârf de audiență de 23,7 puncte de rating și 42,8% cotă de piață.
Și pe segmentul publicului din mediul urban, canalul PRO TV a înregistrat cifre care l-au detaşat foarte mult de stațiile clasate pe locurile 2 și 3, obținând un rating mediu de 16 puncte și o cotă de piață de 34,6%, în timp ce Kanal D și Antena 1 au înregistrat 4,1 puncte de rating și 8,9% share şi, respectiv 4,1 puncte de rating și 8,8% share.
La nivel național, românii au aşteptat cu nerăbdare să afle numele marelui câştigător al finalei. PRO TV a atras audienţe de patru ori mai mari decât Kanal D şi Antena 1. Liderul a obținut un rating mediu de 16,6 puncte și 36,8% share, la o considerabilă distanţă de Kanal D (3,5% rating și 7,9% share) și de Antena 1 (3,4% rating, 7,5% share).
În urma voturilor telespectatorilor, cei mai talentaţi români au fost Brio Sonores, ocupanţii primulul loc, urmaţi de Leon Magdan şi Andrei Cerbu. Brio Sonores, trupa de opt tineri din Chişinău, cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, s-a remarcat de-a lungul acestei ediţii și a uimit prin vocile deosebite atât membrii juriului, cât şi publicul din toată ţara. Mai mult, Mihai Petre a mărturisit încă din timpul competiţiei că ei sunt favoriţii lui.
Leon Magdan, artistul de 41 de ani din Giurgiu, a oferit un moment inedit cu "Legenda teatrului de umbre". Iar ocupantul locului 3, de numai 11 ani, l-a impresionat pe Andi Moisescu de la început: „Este unul dintre numerele mele preferate!".
Premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro, a ajuns la Cătălin Mihalache. Bărbatul de 47 de ani, din judeţul Olt, a demonstrat că poate desena extraordinar folosind nu doar mâinile.
Ceilalți 11 concurenţi care s-au luptat în marea finală „Românii au talent” de ieri au fost Los Hermanons Dinamita, mica balerină Alexandra Siverenco, atleţii de la Workout Chișinău, solistul Ștefan Popescu (Fane Mississippi Delta Blues), Raul Gheba, comediantul deghizat în Conchita Wurst, Cvintetul Anatoly, Claudia Stroe, cea care a ridicat juriul în picioare cu numărul ei inedit, Sabin Cojocaru, dansatorul de numai 14 ani, Emy Drăgoi, virtuozul la acordeon, cuplul de dansatori Cătălina Țâmpău şi Alin Beca şi Octavian Stoica, cel care a executat un număr de dans la bară legat la ochi.
Spectacolul din finală a fost completat de momentul Andrei, care a interpretat live o piesă internațională îndrăgită, şi de baletul lui Edi Stancu, exploziv ca de fiecare dată. Invitatul special a fost Cristian Gog, care a uimit din nou publicul cu un număr de mentalism nemaivăzut.
Marele trofeu “Românii au talent” a fost câștigat, până acum, de trei români. În prima ediție a show-ului, în anul 2011, Adrian Țuțu i-a emoționat cel mai mult pe români cu versurile sale. În 2012, mentalistul Cristian Gog a uimit publicul și a plecat acasă cu 120.000 de euro, iar în 2013 Bruno Iacobeț și câinii săi au câștigat marele premiu.
Cele mai spectaculoase momente din acest sezon pot fi revăzute pe site-ul special romaniiautalent.protv.ro.
Învingătorul ia totul, numai la PRO TV!