Revenirea vedetelor de la “MasterChef. Proba Celebrităţii” a situat din nou PRO TV în top
Noua ediţie “MasterChef”, ce s-a bucurat de prezenţa finaliştilor de la “MasterChef. Proba Celebrităţii” şi a lui Chef Marek Raditsch, a generat din nou audienţe de vârf pentru PRO TV. Episodul 11, difuzat pe 27 mai, a adus o eliminare care a surprins pe toată lumea şi a impresionat prin reţetele inedite prezentate de cei patru invitaţi speciali.
Pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, ratingul mediu de 12,2 puncte din intervalul orar 20:30 – 22:45, precum şi cota de piaţă de 29,3% au situat PRO TV pe primul loc, potrivit cifrelor furnizate de Kantar Media. Antena 1 s-a clasat pe locul al doilea, cu 6,1 puncte de rating şi 14,6% cotă de piaţă, iar Kanal D a avut 4,6 puncte de rating şi 11% share. În minutul de aur 22:16, PRO TV a atins un vârf de audienţă de 16,4 puncte de rating şi 36,5% cotă de piaţă.
Mai mult, pe segmentul publicului din mediul urban, PRO TV a obţinut audienţe de top, cu un rating mediu de 9,5 puncte şi o cotă de piaţă de 19,3%, în timp ce Kanal D, situat pe locul doi, a obţinut 6,3 puncte şi 12,9% share. Pe locul 3, Antena 1 a înregistrat 5,1 puncte şi 10,5% share.
La nivel naţional, PRO TV a fost, de asemenea, pe primul loc, cu un rating mediu de 8,4 puncte şi 17,8% share, cifre peste audienţele înregistrate de Kanal D (6,4% rating, 13,6% share) şi Antena 1 (4,5% rating şi 9,7% share).
În ediţia de ieri, cei 12 concurenţi MasterChef şi-au demonstrat talentul culinar în faţa invitaţilor speciali: Elena Lasconi, Don Baxter, Pacha Man şi Marek Raditsch, un Chef celebru în toată lumea. Marea surpriză a ediţiei, Chef Raditsch, a avut onoarea să gătească pentru Regele Norvegiei, Albert de Monaco, Familia Clinton, Mick Jagger sau Robbie Williams.
Prima eliminare a ediţiei a fost total neaşteptată. Cristi Sorop a prezentat un desert foarte creativ din punct de vedere al plating-ului, însă acesta a lăsat de dorit în privinţa consistenţei şi gustului. Nici Bazz nu s-a descurcat mai bine, aşa că juriul a făcut ceva fără precedent în istoria concursului: a supus eliminarea la vot. Prin urmare, Cristi a primit cele mai multe voturi negative din partea colegilor săi şi a părăsit "MasterChef".
După aceea, cei 11 concurenţi rămaşi în competiţie au fost împărţiţi în trei echipe, coordonate de cele trei vedete. Echipele au avut de reprodus autograful culinar al Elenei Lasconi, al lui Pacha Man şi al lui Don Baxter. Pentru complexitatea probei, totul a fost executat la ştafetă, iar concurenţilor nu le-a fost permis să vorbească între ei. Această probă a adus eliminarea lui Bazz, iar până sfârşitul ediţiei a părăsit competiţia şi Alex Niţu.
Astfel, în cursa pentru titlul de MasterChef rămân 9 concurenţi, care aşteaptă, în ediţiile viitoare, noi surprize şi probe inedite din partea juraţilor.
Show-ul culinar MasterChef este difuzat în fiecare marţi, de la 20:30, pe PRO TV.