Seleşi a rămas “agăţat” de dresul Andreei Bălan la filmări
Distracţia continuă sâmbătă la Te cunosc de undeva! cu muzică, transformări incredibile, dar şi situaţii care mai de care mai haioase. Săptămâna aceasta, Andreea Bălan va veni cu o nouă provocare pentru simpaticul prezentator, Cosmin Seleşi, situaţie care însă nu va avea nici pe departe urmările aşteptate. Uite ce s-a întâmplat la filmările Te cunosc de undeva!
După ce i-a demonstrat lui Cosmin o mişcare spectaculoasă de dans, Andreea fiind susţinută pe braţe de unul dintre dansatorii din corpul de balet al emisiunii, jurata de la Te cunosc de undeva! i-a lansat provocarea lui Cosmin: să arate cât de puternic este cu această priză dificilă. Cum era imposibil ca acest lucru să se întâmple, Cosmin a glumit luând-o în braţe pe Andreea, spre amuzamentul colegilor săi de platou. “Priza” a venit însă şi cu o mică surpriză. Cei doi au descoperit că au rămas blocaţi în acea poziţie, mâneca lui Cosmin agăţându-se de dresul Andreei. Situaţia s-a remediat însă rapid cu ajutorul colegilor şi bineînţeles nu fără o porţie sănătoasă de râs.
Ce năstruşnicii au mai făcut Andreea şi Cosmin la filmări şi care au fost spectaculoasele transformări ale ediţiei, rămâne de văzut sâmbăta aceasta, de la 20.30, la Antena 1.