Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României este personalitatea aleasă de echipa Biz să apară pe coperta din 1 noiembrie a revistei.
În premieră într-o revistă de afaceri, Biz scrie despre acțiunile susținute de promovare a unei Românii pe care Principesa Margareta a iubit-o înainte de a o cunoaște. Un efort continuu, de 22 de ani, de a duce mai departe valorile românești din cultură, artă, dar și din economie. Principesa Moștenitoare afirmă că mizează pe întreprinderile mici și mijlocii și consideră că acestea sunt motorul de pornire al economiei.
”Întreprinderile mici și mijlocii sunt modul tradițional prin care românii și-au manifestat creativitatea, ingeniozitatea și puterea de muncă. Cred că acest tip de structuri reprezintă secretul pentru economia mare, o economie mai prosperă", spune Alteța Sa Regală Principesa Margareta.
"Mai presus de antreprenori și de top manageri, un monarh este combinația dintre un simbol și un lider. Avem marea onoare să vă prezentăm un om minunat. Un om mai presus de un titlu, un interviu exclusiv cu Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României, într-un număr de suflet al echipei Biz", a declarat Marta Ușurelu, redactor-șef al revistei Biz.
Revista se găsește la toate chioșcurile Inmedio și Hiparion începând cu data de 1 noiembrie.