Princemob Büro, producător autohton de mobilier office și importator de mobilier de birou second-hand, continuă cu cifre în creștere campania de plantare a câte unui copac pentru fiecare birou vândut. În campania de primăvară au fost plantați 500 de puieți, în cea din toamnă fiind estimați peste 1000.
Logo-ul companiei vorbește despre „Mobila care salvează pădurea”, iar Princemob Büro nu se dezice de la această afirmație: pe lângă importurile de mobilier office second-hand pe piața autohtonă, la începutul anului conducerea a decis și inițierea campaniei de CSR care presupune plantarea unui copac pentru fiecare birou vândut, indiferent de proveniența acestuia – de pe linia proprie de producție sau din import de tip second hand.
Astfel, campania de plantare din primăvară a adunat 500 de puieți pe baza activității derulate de Princemob Büro, iar cele mai frumoase reacții au venit de la clienți în preajma sărbătorilor pascale, în urma popularizării inițiativei ecologice; clienții au primit, pe lângă nelipsitele urări și mulțumiri din partea conducerii companiei, un puiet în ghiveci însoțit de îndemnul:
„Dacă vrei să auzi o pasăre cântând, nu cumpăra o colivie, ci plantează un copac!”.
Campania privește doar vânzările de birouri, dat fiind că aceasta este piesa centrală din procesul de amenajare a unui spațiu office, o piesă a cărei valoare la vânzare poate suporta costul suplimentar al puietului și al plantării în sine.
„Chiar dacă noi plătim pentru plantarea acestor copaci, nu am modificat prețurile produselor pentru a susține și acest cost suplimentar. În ce privește alte articole, costul de plantare și de întreținere al unui copac este egal cu valoarea adaosului pe care îl practicăm și nu ar fi corect față de clienții noștri să majorăm prețurile pe baza acestei campanii prin care, de altfel, vrem să aducem un pic de bine în societate. Ne dorim ca oamenii să ne perceapă ca pe o companie care chiar își dorește să contribuie la «salvarea viitorului», nu ca pe una care face lucrurile mascate frumos, scopul final fiind tot banul”, explică George Udriște, CEO Princemob Büro.
Astfel, deși nu a fost comunicată până acum în mod dedicat, printr-o campanie specifică la nivel național, inițiativa producătorului de mobilă a luat tot mai multă amploare, pentru campania de plantare din toamnă fiind estimată achiziționarea a cel puțin 1000 de puieți.
Piața de mobilier second hand – tot mai extinsă, posibilități de a salva pădurea – tot mai numeroase
Piața românească a mobilierului office second-hand a crescut cu 15% în prima jumătate a lui 2023 față de perioada similară a anului trecut, iar cifra de afaceri a Princemob Büro din vânzările de mobilier second hand importat – cu 11%. Aceste cifre, spune reprezentantul Princemob Büro, pot fi puse nu numai pe seama inflației, ci, mai ales, pe seama preocupării tot mai pronunțate a românilor pentru mediul înconjurător.
Totuși, o importanță în creșterea vânzărilor de mobilier office second hand a avut-o și faptul că piesele sunt importate de la branduri de top din Germania, trecute printr-un meticulos proces de igienizare și puse pe piață la prețuri extrem de rezonabile, de 2-3 ori mai mici decât produsele noi.
„La început, clienții erau mult mai reticenți în a alege pentru afacerile lor mobilier office deja folosit, însă, odată cu trecerea anilor, calitatea oferită și-a spus cuvântul. Clientul care ne-a trecut pragul și a achizitionat mobilier de la noi se va întoarce cu siguranță deoarece știe ce calitate oferim, un aspect de care s-a convins singur. Ne mândrim cu experiența colegilor noștri care montează mobilierul în locații, experiență ce se regăsește în satisfacția clienților noștri la finalul lucrărilor!”, precizează George Udriște, CEO Princemob Büro.