KLM lansează serviciul Meet & Seat, fiind astfel prima linie aeriană ce integrează reţelele sociale în procesul de rezervare a zborurilor. Pasagerii ce au achiziţionat un bilet de avion îşi pot conecta profilele Facebook sau LinkedIn la datele zborului respectiv, pentru a putea vedea alături de cine vor călători.
“Prin intermediul Meet & Seat, KLM duce reţelele sociale un pas mai departe. Acest nou serviciu conectează pasagerii, pentru a le transforma călătoria într-o veritabilă sursă de inspiraţie”, a declarat Erik Varwijk, Managing Director KLM.
Meet & Seat facilitează interacţiunea cu pasagerii ce călătoresc pe acelaşi zbor şi au subiecte în comun de discuţie, făcând astfel călătoria cu avionul mai interesantă. Pasagerii KLM pot afla daca cineva cunoscut va călători pe acelaşi zbor, sau pot descoperi ce alt pasager va fi prezent la aceeaşi conferinţă în oraşul destinaţie, de pildă. Meet & Seat permite pasagerilor cu interese comune şi să îşi rezerve locuri alăturate sau să rezerve acelaşi taxi de la aeroport către hotel.
Pasagerii pot vedea ce alţi călători iau acelaşi zbor doar după conectarea profilului Facebook sau LinkedIn la datele zborului respectiv. Pot controla în orice moment ce informaţii personale postate pe profilul de Facebook sau LinkedIn vor fi vizibile altor pasageri conectaţi la Meet & Seat.
Serviciul Meet & Seat este disponibil doar pe zborurile lung curier intercontinentale, prin intermediul funcţiei Manage My Booking. Pasagerii îşi pot alege locurile prin Manage My Booking începând cu 90 de zile înaintea zborului, până la cel mai târziu cu 48 de ore înainte.
KLM Meet & Seat demarează ca proiect pilot pe zborurile cu plecare din Amsterdam şi destinaţiile San Francisco, New York şi Sao Paolo. Serviciul urmează să fie disponibil în scurt timp şi pe alte destinaţii intercontinentale.