Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) prezintă, începând din 20 august, o serie de reprezentații excepționale ale artiștilor din România, opere ale unor apreciați regizori și puneri în scenă ale teatrelor românești renumite.
Regizorii Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Eugen Jebeleanu, alături de instituții culturale de prestigiu – Opera Națională Română din Timișoara, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași, Teatru Mic, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul Național „Radu Stanca” – sunt prezențe notabile în programul celei de-a XXVIII-a ediții a FITS.
Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași cu „Plugarul și moartea”
Prima zi de Festival va aduce în fața publicului un spectacol extraordinar creat de Silviu Purcărete. „Plugarul și moartea”, text după Johannes von Tepl, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, muzica originală Vasile Șirli va fi prezentat în 20 august, ora 18:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu și transmis în direct.
Producția Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași îi are în distribuție pe Călin Chirilă, Diana Chirilă; Petronela Grigorescu, Irina Răduțu Codreanu, Mălina Lazăr, Ioana Aciobăniței, Camelia Bogleș, Smaranda Hăisan, Robert Agape, Marian Alexandru Chiculiță, Flavius Grușcă, Alexandru Maxim, Valentin Mocanu. Cântă: Diana Chirilă, Diana Roman, Livia Iorga, Oana Sandu, Mălina Lazăr, Ioana Aciobăniței, Camelia Bogleș, Smaranda Hăisan.
Teatru Mic și „Legături primejdioase”
Teatru Mic prezintă în 20 august, ora 17:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Lulu, spectacolul „Legături primejdioase”. Regizat de Cristi Juncu, spectacolul ilustrează, într-un cadru feeric imaginat de scenografa Cristina Milea, o poveste despre un joc de intrigi amoroase.
Distribuția – Florin Piersic Jr., Diana Cavallioti, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Beatrice Peter, Ionuț Vișan – este o garanție a unui spectacol de succes.
TNRS și „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete
„Faust”, după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, un veritabil spectacol fenomen, producție a Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu, nu putea lipsi din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Cu Ofelia Popii, în rolul lui Mephisto, și cu Miklós Bács, în rolul lui Faust, spectacolul care nu contenește să umple sălile de teatru la fiecare reprezentație, se va juca în 20 august, ora 21:00, și în 21 august ora 22:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA–UniCredit – Sala Faust.
Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galați cu „Salba Dracului”
„Salba Dracului”, de Vasile Alecsandri, este spectacolul savuros cu care Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galați este prezent la FITS 2021. În regia lui Alexandru Dabija, cu Nicu Mihoc, Florin Toma, Petronela Buda, Ciprian Brașoveanu, Radu Horghidan, Vlad Ajder, Vlad Volf, Ștefan Forir, Oana Mogoș, Flavia Călin, Elena Anghel, Ionuț Moldoveanu, Oana Preda, Răzvan Clopoțel, „Salba Dracului” va fi un bun și oportun prilej de a ne reîntâlni cu umorul sănătos, cu farmecul nedisimulat.
Spectacolul va avea loc în 21 august, ora 17:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Lulu.
Opera Națională Română din Timișoara cu „La Serva padrona”
Sâmbătă și duminică, Opera Națională Română din Timișoara va fi prezentă la FITS cu spectacolul excepțional de operă „La serva padrona”, în regia artistică a lui Silviu Purcărete, muzica: Giovanni Battista Pergolesi, libretul: Gennaro Federico, conducerea muzicală: Mihnea Ignat, scenografia: Dragoș Buhagiar, concert maeștri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu și în distribuție Serpina – Narcisa Brumar; Uberto – George Proca; Vespone – Cristian Rudic.
Spectacolul este prezentat în limba italiană, cu traducere în limbile română și engleză, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Eugenio Barba, în 21 august la ora 20:00, și în 22 august la ora 17:00, când va fi transmis și online în direct.
„Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba”
„Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba”, o producție ARCUB – The Centre for Cultural Projects of Bucharest Municipality, Compagnie des Ogres, în regia lui Eugen Jebeleanu, cu Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin, va fi prezentat în română, franceză, germană și berberă, cu traducere în limbile română și engleză. Spectacolul este laureat al premiilor UNITER.
Reprezentația va avea loc în 22 august, ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Lulu, iar în 23 august, ora 16:00 în aceeași sală de spectacole și transmis în direct.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.sibfest.ro.
Accesul în sălile de spectacol
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în perioada 20-29 august 2021 și reunește artiști din 37 de țări, cu peste 600 de evenimente, într-o triplă dimensiune – fizică, hibridă și online – cu tema „Construim speranța împreună”.
Accesul la evenimentele organizate în spații închise se face în baza unui document de identitate, precum și a prezentării unuia dintre următoarele documente:
– dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minimum 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),
– dovadă oficială a unui test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului,
– dovadă a rezultatului negativ certificat de o unitate medicală a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea evenimentului,
– dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.
Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Acestea se vor putea ridica din următoarele puncte: Parcarea Pieței Teatrului, Parcul Astra, Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit.
Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, iar accesul se face cu respectarea unei distanțe de minim 1,5 metri și cu dezinfectarea mâinilor în punctele special amenajate.