Pe 21 Septembrie Fundația HOSPICE Casa Speranței va deschide oficial noul centru socio-medical de la Adunații Copăceni, centru dedicat exclusiv copiilor care suferă de boli cu prognostic de viață limitat.
În București și împrejurimile Capitalei trăiesc peste 5.000 de copii cu un astfel de diagnostic. Peste 8.000 de părinţi sunt implicaţi în îngrijirea acestor copii bolnavi, dar nu beneficiază de o susținere adecvată, medicală, socială sau psihologică. De asemenea, peste 10.000 de copii care se confruntă cu decesul unui membru al familiei au nevoie de suport. “Sperăm că prin acest centru să facem ca fiecare zi să conteze pentru cei care vor găsi aici găzduire și tratament, precum și o casă pentru familiile lor. După renovarea conacului Florescu – o clădire de patrimoniu, avem în continuare nevoie de fonduri pentru dotare, echipare, mobilare, anagajarea și instruirea personalului și susținerea serviciilor de zi cu zi. Pentru acest lucru avem nevoie de susținerea comunității, de aceea ne bucurăm când oamenii ne cunosc și ajung să ne susțină”, a declarat Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE.
Claudiu Belețoiu este primul ultramaratonist român care participă la una dintre cele mai dificile concursuri de alergare montană din lume, Ultra Trail du Mont Blanc, cu scopul de a susține strângerea de fonduri pentru noul centru HOSPICE, organizație care își continuă astfel seria de proiecte dedicate îngrijirii paliative. Fundația își desfășoară de 26 de ani activitatea în România, timp în care a adus alinare și speranță pentru peste 20.000 de copii și adulți cu boli incurabile.
Claudiu și-a început cariera de alergător amator la 22 de ani, în Octombrie 2013. În 2017 a alergat 4 curse de peste 100 de kilometri, înregistrând un număr de peste 3.000 de kilometri în atrenamente. Anul 2018 deja i-a adus deja în palmares o cursă importantă: Transgrancanaria 360 și alergarea unei distanței de 269 de kilometri, o provocare individuală desfășurată în regim de auto-gestionare și auto-orientare (nicio porțiune de traseu nefiind marcată). Pentru următorii 3 ani își propune o cursă de peste 300 de kilometri (Tor des Géants sau AVP501), un ultramaraton în jungla amazoniană (Jungle Marathon), iar în termen de 5 ani își dorește să ajungă să alerge 1.000 de kilometri dintr-o singură etapă (nu în sistem multi-stage).
Alături de alți 11 alergători români, el va lua startul pe 31 August la proba de 171 de km de alergare montană din cadrul UTMB, Ultra Trail du Mont Blanc, unul dintre cele mai dificile concursuri internaționale de trail running, prin care alergătorii înconjoară întregul masiv Mont Blanc, parcurgând un traseu cu 10.300 de m diferență de nivel. În acest parcurs, concurenții traversează 3 țări: Franța, Italia și Elveția. Pentru un turist normal, acest traseu poate fi parcurs în 6-7 zile, însă competitorii de la UTMB îl aleargă în 20 – 46 de ore.
Experiența negativă pe care a avut-o cu o spitalizare în primii ani de viață l-a determinat să sprijine un proiect care va face ca realitatea unei internări să arate diferit pentru copiii care vor beneficia de servicii gratuite de îngrijire paliativă acordate de HOSPICE.
“La vârsta de 7 ani am suferit un accident în urma căruia doctorii au decis să îmi fie amputat brațul drept. M-am bucurat însă de o salvare miraculoasă și de continuarea unei vieți normale, motiv pentru care am ales să ajut alți copii bolnavi, care merită să se bucure de cei mai frumoși ani din viață. Am încredere în serviciile oferite de HOSPICE și în diferența pe care o va face noul centru de la dunații Copăceni pentru copiii beneficiari”, precizează Claudiu Belețoiu, voluntar al organizației din Aprilie 2018. El a ales să își promoveze campania cu ajutorul platformei de fundraising online Galantom, pagina dedicată cauzei putând fi accesată la acest link: https://hospice.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6243.
HOSPICE are nevoie în continuare de susținerea tuturor donatorilor, cauză în care și Claudiu a considerat să se implice, dedicându-i toate antrenamentele de pregătire și participarea sa din acest an la UTMB. Aceia care doresc să afle mai multe detalii despre centrul de la Adunații Copăceni, pot consulta site-ul dedicat: https://copaceni.hospice.ro/.
Participarea lui Claudiu Belețoiu din acest an la UTMB este sprijinită de HONDA România, care susține mișcarea și programele dedicate unui stil de viață activ.
Din anul 2015, Claudiu ajută începătorii să se inițieze în alergare prin intermediul antrenamentelor de Joi dimineața (6.00 AM, pe stadionul Dinamo), programul său de alergare SUNT ÎN FORMĂ (sunt-in-forma.ro, site pe care poate fi urmărită și activitatea sa competițională) fiind urmat până în prezent de peste 700 de persoane, număr de participanți care va crește în perioada imediat următoare, prin alăturarea alergătorilor din TEAM HOSPICE la sesiunile de pregătire.
Foto pro-bono de Andrei Zafiu.