~ Sesiune de Informare și Training – Universitatea din Oradea, 16 octombrie 2017 ~
În cadrul Programului Comun de Formare – derulat de Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), în parteneriat cu Academia Română – Institutul de Cercetări Economice (INCE) și Asociația ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR România), membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR), încă din anul 2014 încoace, – Oradea va găzdui la sediul său și cu amabilul sprijin al Universitații cu același nume, în cadrul Facultății de Protecția Mediului din Bdul General Gh. Magheru nr 26, cea dintâi Sesiune de Informare și Training sub genericul: “Dezvoltare, inovare integrată și cooperare teritorială prin programele de finanțare UE”, în data de luni, 16 octombrie 2017 (orele 11.00-14.00).
Scopul este de a-i pune împreună pe aleșii/reprezentanții comunităților locale din zona laolaltă pentru a sesiza noile oportunități excepționale de colaborare între decidenții publici, mediul de afaceri și sectorul academic, așa cum recomandă și prevăd termenii noilor linii de finanțare directă, atât în cadrul macro-regiunii dunărene, precum și al suportului mai larg oferit de programe precum INTERREG Europe, Horizon 2020, URBACT, Seed Money Facility, SUERD-POR etc.
Sesiunea va include prezentări și discuții aplicate cu experții prezenți la lucrări: din partea Acadeiei Române-INCE, Dna Dr. Brîndușa COVACI – Cercetăror Științific Asociat/Coordonator Proiecte Europene; Dna Dr. Sabina LEOPA, Manager de Proiecte Europene la URBASOFIA (Roma-București); Dl Arh. Drd Mihai TRANDAFIR – Expert în Eficiență Energetică (Viena); Dl Sever AVRAM – Președinte Executiv CLDR – Lect. univ. dr. Gabriela DAVID – Coordonator Științific CIO-SUERD/Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”, filiala Marghita. Amfitrionul reuniunii este Dlui Prof. univ. dr. ing Ioan MINTAȘ, Primvicepreşedinte Strategie și Imagine al Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România/Prodecanul Facultății de Protecția Mediului – Universitatea din Oradea. Moderator: Dr. Av. Adrian TUNDUC – Universitatea din Oradea.
Cu aceeași ocazie, va fi lansat, pentru zona de nord-vest, Programul Comun de Formare a Experților în Studii Strategice Avansate în contextul Macroregiunii Dunării, domeniu de extrem interes în etapa actuală pentru implementarea cooperării transnaționale conform liniilor directoare decise și recomandate de Comisia Europeană – DG REGIO, în cadrul Programului Transnațional ”Dunărea”, Coordonatorii Naționali ai celor 14 State Membre SUERD, precum și de Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunării. Această expertiză este mai mult decât utilă și aplicabilă pentru toate cele 41 de județe ale României și se justifică prin caracterul profund multi și inter-disciplinar al proiectelor cu ”valoare adăugată” macroregională. Zona Bihor și, în plan mai vast, Regiunea de Nord-Vest sunt în mod special privilegiate ca interes UE prin capacitatea de inter-conectare cu alte state și piețe ale macroregiunii SUERD, precum și prin nevoile locale care impun investiții semnificative și integrate pentru combaterea poluării, a efectelor riscurilor climatice, creșterea gradului de eco-eficiență, dezvoltarea bio-economiei și prezervarea bio-diversității, promovarea meșteșugurilor și a patrimoniului cultural-istoric în comun, cu scopul final al unei mai bune valorificări turistice prin integrarea în cadrul ”Rutelor Culturale Europene”, program de promovare a brandului turistic plasat sub egida Comisiei Europene și a Consiliului Europei.
La finele evenimentului, vor fi acordate Diplome de Participare, eliberate în co-tutelă de Asociația CLDR România și Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română.
Înscrierile se fac conform principiului „Primul venit-primul servit”, în baza transmiterii Formularului de Înscriere de pe siteul www.houseofeurope.ro/SUERD/CIO-SUERD.html sau solicitat Secretariatului Tehnic la: info@houseofeurope.ro sau tel./fax: 021.230.49.97.
Partenerii evenimentului sunt: Academia România – Institutul Naţional de Cercetări Economice ”Costin C. Kiriţescu”; Consiliul Local al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Oradea; Universitatea din Oradea; Asociația Economiștilor din România – filiala Bihor; Asociația Economiștilor din Ungaria; Fundația ”Pro Educația David”; Asociația ”Simona Kadas”.
Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, TVH, Opinia Națională, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, 24PHarte.ro, SmartFinancial.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, “Buletin Dunărean”.