o Parteneriat strategic pentru construirea Masdar City pe principiile dezvoltării durabile
o Primul oraş din lume cu amprentă de carbon neutră şi fără deşeuri
Masdar şi BASF anunţă lansarea unui acord de parteneriat strategic pentru lucrările de construcţie a Masdar City, primul oraş din lume cu amprentă neutră de carbon şi zero deşeuri. BASF a fost ales “furnizorul preferat” pentru materiale de construcţie şi soluţii de sisteme pentru construirea oraşului. De asemenea, compania îşi va deschide un birou în Masdar City, imediat ce construcţia acestuia va fi terminată.
Pentru a reduce cererea de energie în Masdar City, BASF va juca un rol important în lucrările de construcţie, punând la dispoziţia proiectului portofoliul său extins de soluţii inovatoare pentru construcţii cu eficienţă energetică mare, realizate pe principiile dezvoltării durabile. “BASF va fi un partener deosebit de important pentru Masdar şi dezvoltarea proiectului Masdar City,” a declarat Dr. Sultan Al Jaber, Chief Executive Officer, Masdar. “Ne-am luat angajamentul îndrăzneţ de a face progrese pe calea utilizării de materiale sustenabile în dezvoltarea de spaţii urbane. Faptul că acum apelăm la experienţa BASF în domeniu ne face să fim încrezători că ne vom atinge obiectivul mai uşor.”
Masdar atrage lideri din industria de gen şi cercetare
Masdar City, aflat în prezent în prima fază a lucrărilor de construcţie, este situat la aproximativ 30 km de zona centrală a oraşului Abu Dhabi. Fiind un centru al tehnologiilor ecologice şi al inovaţiei tehnologice, cercetării şi dezvoltării, oraşul atrage numeroşi lideri din industrie şi cercetători. Masdar a format parteneriate cu cele mai importante companii din lume, firme de investiţii şi instituţii din domeniul educaţiei, pentru a dezvolta şi implementa tehnologii de vârf, sisteme şi soluţii sustenabile în Masdar City, în zona Abu Dhabi şi regiunea Golfului. Un asemenea exemplu ar fi International Renewable Agency (IRENA) – Agenţia Internaţională pentru Energii Regenerabile – care a decis recent să îşi mute în Masdar City noul sediu central pentru operaţiuni globale.
Construcţii ecologice, cu eficienţă energetică mare
“BASF este lider de piaţă la nivel mondial în domeniul produselor şi soluţiilor de sisteme pentru lucrări de construcţie sustenabile,” a declarat Dr. Walter Seufert, Preşedintele Regiunii Europa în cadrul BASF. “Cooperând cu Masdar pentru construirea Masdar City, ne afirmăm o dată în plus angajamentul pentru construcţii ecologice, cu eficienţă energetică mare.”
BASF dezvoltă şi lansează pe piaţă numeroase produse care ajută la economisirea energiei şi resurselor, dar şi la evitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Printre acestea se numără produse din polistiren şi poliuretan care vor fi utilizate în producerea de spume izolante pentru clădiri. Materiale inteligente, cu schimbare de fază (PCM), care sunt încorporate în tencuială sau în panourile pentru pereţi de gips, pot fi utilizate ca alternativă pentru sistemele de aer condiţionat, contribuind astfel la reducerea costurilor de întreţinere şi economisirea energiei. În plus, pigmenţii negri de pe învelişul acoperişurilor, care absorb foarte puţine radiaţii solare infraroşii, previn încălzirea suprafeţelor de culoare închisă. Utilizarea unor mixturi speciale de beton în procesul de fabricare a betonului poate diminua emisiile de carbon cu până la 60%.
{mosloadposition user10}