Sâmbătă, 20 ianuarie, se deschide în City Mall primul magazin Sprider Stores din România, care vă aşteaptă pe toţi cu preţuri speciale. Cel mai important retailer vestimentar de pe piaţa grecească, Sprider Stores, oferă o gamă foarte variată de produse de îmbrăcăminte destinate întregii familii.
Intrarea Sprider Stores pe piaţa românească de profil este marcată prin lansarea unui prim magazin în centrul comercial City Mall din zona Eroii Revoluţiei, aflat la 5 minute de Piaţa Unirii. Sprider Stores, care îşi va deschide porţile pentru publicul bucureştean sâmbătă, 20 ianuarie 2007, oferă la cel mai bun raport preţ-calitate o vastă colecţie de produse vestimentare, de încălţăminte şi accesorii tuturor celor care doresc să îşi găsească un stil propriu trendy, fie că e vorba de femei, bărbaţi sau copii. City Mall a fost ales drept locaţie strategică a primului magazin Sprider Stores, în contextul în care acest centru comercial constituie un punct de atracţie pentru peste 700.000 de locuitori din partea de sud a Bucureştiului.
Situat la etajul 1 al City Mall, Sprider Stores ocupă o suprafaţă de 1460 mp şi cuprinde spaţii special destinate vestimentaţiei pentru bărbaţi, femei şi copii. Aceste spaţii sunt semnalate în interiorul magazinului şi în consecinţă uşor de descoperit. Sprider Stores a pregătit preţuri speciale cu ocazia inaugurării primului magazin din România.
Prin deschiderea primului său magazin din România, lanţul de retail Sprider Stores îşi extinde prezenţa în sud-estul Europei. Legat de această premieră, Domnul Dorotheos Hatziioannou, Marketing Group Director Sprider Stores, declară: “Suntem încântaţi să intrăm cu brandul Sprider Stores pe piaţa românească. Intenţionăm să ne extindem activitatea în România şi în mod special în Bucureşti. Oferim exact ceea ce au nevoie consumatorii: haine trendy pentru bărbaţi, femei şi copii, produse de cea mai bună calitate, la cele mai bune preţuri.”
Sprider Stores ocupă o poziţie importantă pe piaţa grecească, având 43 de magazine, strategic plasate în punctele cheie ale ţării.
Lansarea magazinului din România a fost precedată de intrarea Sprider Stores, în decembrie 2006, pe piaţa de profil din Bulgaria şi Macedonia, respectiv la Sofia şi Skopje.
{mosloadposition user10}