Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Primul lung metraj romanesc despre Fenomenul Pitesti finantat prin crowdfundig: Cum poti deveni

Sprijina
producatorul unui film cu Caramitru in rol principal

”Herman – Omul din spatele terorii”, primul lung metraj românesc care abordează terorile din închisoarea comunistă de la Pitești, cu Ion Caramitru în rol principal, a reușit, în circa două săptămâni, să atragă finanțări de aproape 7.000 lei pentru producție și postpoducție, pe Sprijina.ro, cea mai nouă platformă de crowdfunding 100% românească. Proiectul, lansat de o echipă de tineri cineaști independenți, este în plin proces finanțare, oferindu-le potențialilor susținători posibilitatea de a deveni producători ai peliculei.

”Herman – Omul din spatele terorii” este un proiect finanțat 100% prin crowdfunding, înscris pe Sprijina.ro, cea mai nouă platformă de crowdfunding din România, pe 23 iulie, anul acesta. Până în prezent, lung metrajul a atras 19 donații, în valoare de circa 7.000 lei, și peste 11.000 de vizualizări pe Sprijina.ro. Banii urmează să fie utilizați pentru postproducția și distribuția filmului, care va fi activ pe platformă încă 10 zile.

Donatorii care aleg să se implice în finanțarea primului film care abordează în profunzime subiectul experimentului Pitești, una dintre cele mai dure închisori comuniste din România, vor avea ocazia să se numere, oficial, printre producătorii sau sponsorii lung-metrajului care îl are în rol principal pe Ion Caramitru.

”Pe Sprijina.ro facem tot posibilul să susținem și să promovăm acele proiecte autentice, care aduc plus valoare societății. Echipa care se ocupă de lung metraj ne-a abordat cu entuziasm chiar în ziua lansării Sprijina.ro și am fost bucuroși să îi ajutăm imediat, mai întâi prin consiliere și informații despre cum își pot promova mai bine cauza, iar apoi cu înscrierea propriu-zisă pe platformă și inițierea strângerii de fonduri. Cauza nu este finalizată, așa că încurajăm toți românii iubitori de frumos și artă să contribuie cu cât de puțin pentru visul unor tineri curajoși”, declară Remus Pakei, Project Manager Sprijină.ro.

Filmul ”Herman – Omul din spatele terorii” este un lung metraj cu abordare sinceră și originală a controversatului experiment din închisoarea Pitești, din anii 1942 – 1954. Povestea este o expunere a vieții lui Herman, un tânăr cu un viitor promițător care, datorită împrejurărilor extreme, ajunge unul dintre cei mai eficienți torționari ai faimosului Experiment Pitești, din perioada comunismului.

“Herman” este o expunere răscolitoare a unei povești născute la începuturile regimului, atunci când granița dintre prieten și dușman era aproape invizibilă. Este o etalare terifiantă a trădării de sine, credinței, familiei și negării originilor. În același timp, este o poveste emoționantă despre iubire, prieteni, speranță, ce dezvaluie felul în care o victimă, o persoană inocentă, poate fi mutilată și transfomată într-un monstru.

Proiectul este dezvoltat de o echipă independentă de tineri regizori, producători, artiști și actori care au lucrat la acest proiect bazat pe fapte reale pe o perioadă de cinci ani. Rolul principal al peliculei ii aparține reputatului actor Ion Caramitru.

Bucuresti, 12.08.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.