Cea de a 75-a ediție a Premiilor Globul de Aur, care a avut loc duminică, 7 ianuarie 2018, la Los Angeles, și-a desemnat câștigătorii. Filmul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria dramă şi a devenit, alături de serialul Little Big Lies, câştigătorul serii, cu nu mai puţin de patru trofee. Printre premianți s-au mai numărat Frances McDormand, Saoirse Ronan, James Franco, Nicole Kidman, Elisabeth Moss și alții. Fiind prima mare ceremonie care a avut loc la Hollywood de la declanşarea scandalului care l-a avut în centru pe producătorul Harvey Weinstein, majoritatea invitaților a purtat ținute negre, în semn de protest față de hărțuirea sexuală.
Televiziunea E! a fost prezentă pe covorul roșu al ceremoniei de la Los Angeles, prezentatorii Giuliana Rancic și Ryan Seacrest întâmpinându-i pe nominalizați, prezentatori și colegii de breaslă ai acestora în emisiunea Live From The Red Carpet: The 2018 Golden Globe Awards.
Live From The Red Carpet: The 2018 Golden Globe Awards poate fi urmărită în reluare la E! luni, 8 ianuarie, la 19:00, 21:00 și 23:00, marți la 18:00, miercuri la 10:00, vineri la 16:00 și sâmbătă, 13 ianuarie, la ora 22:00.