Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Primul duelist la Ferma vedetelor este Anda Ghiță

Telespectatorii vor afla în această seară primul fermier român care părăsește ferma cipriotă!

Marți seară, cei 12 fermieri au continuat activitățile de renovare a fermei, căminul care îi găzduiește pe tărâmurile cipriote.

Ediția a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a fost urmărită de aproape 1.8 milioane de telespectatori, la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 20:30 – 22:20. Cel mai urmărit minut al competiției, de la 20:55, a reunit peste 2.3 milioane de telespectatori. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Ferma vedetelor a fost lider de audiență, obținând 9.5 puncte de rating și 21.5% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 5.1 puncte de rating și 11.5% share.


Cei 12 fermieri au primit vizita lui Nea Rață, care a venit încărcat de tot felul de bunătăți pentru aceștia: răsaduri de legume, un păun și o păuniță, un fazan și câteva găinușe, dar și mâncare pentru animale. Acesta s-a asigurat și de faptul că Maria Constantin și Marcel Toader au avut grijă să nu lipsească vreo portocală din portocalul încredințat. Pe lângă acest lucru, cei 12 au întocmit, împreună cu Nea Rață, o listă de produse necesare: hârtie igienică, ceai, un topor mai greu, dar și cafea. Numai că socotelile lor nu au coincis cu socotelile acestuia, cei 12 primind la finalul zilei doar o parte dintre produsele solicitate.

Octavian Strunilă și Paul Ipate s-au apucat de construit un duș în aer liber, ca în vremurile de acum 100 de ani. Câteva obloane vechi, o bucată de pânză și câteva găleți cu apă și construcția a fost gata! Un duș funcțional, care să le asigure un minim de confort celor 12 vedete. În tot acest timp, ceilalți bărbați din fermă au muncit la construcția hambarului care va adăposti animalele. Fetele au pregătit pentru harnicii bărbați un meniu copios: supă de spanac, salată de ceapă, dar și mâncare de fasole cu cârnați. 

La final de zi, Iulia Vântur le-a adus concurenților ulei de măsline proaspăt presat, fabricat din măslinele culese dis de dimineață de Lili Sandu, AMI și Sorana. Pe lângă acest lucru, cei 12 fermieri români au primit fotografiile lor, pentru a realiza organigrama fermei: fermierul săptămânii, servitorii, dueliștii, precum și concurenții eliminați. La final de seară, concurenții au nominalizat primul duelist – Anda Ghiță. Aceasta va avea sarcina de a alege cel de al doilea duelist. Totul s-a încheiat cu o petrecere în jurul focului de veghe, cu muzică românească, dar și cu țuică cu schinduc, o băutura cu proprietăţi miraculoase făcută din plante ce cresc pe Ceahlău.

În această seară, de la 20:30, telespectatorii vor afla cel de-al doilea duelist și vor vedea primul duel al acestui sezon, precum și prima eliminare.

Miza competiției este mare, iar titlul de Fermierul anului poate fi câștigat doar de cel mai abil concurent! La Ferma vedetelor rezistă doar cei mai puternici, cei care sunt dispuși să muncească, să învețe, cei care sfidează lipsa confortului, praful și care pot demonstra că sunt cei mai buni.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.