- Utilizatorii DreamLab au ajutat Imperial College London să finalizeze prima etapă a proiectului de cercetare Corona-AI în doar șase luni.
- Studiul a identificat molecule cu proprietăți antivirale din alimentele obișnuite pe bază de plante și medicamente care s-ar putea dovedi eficiente împotriva virusului COVID-19.
Utilizatorii de smartphone-uri din întreaga lume au ajutat Imperial College London să finalizeze prima etapă a proiectului de cercetare Corona-AI în doar șase luni. Procesul s-a desfășurat semnificativ mai rapid decât ar fi fost posibil prin metode standard de cercetare. Proiectul Corona-AI, lansat de Fundația Vodafone în luna aprilie în cadrul aplicației mobile DreamLab în mai multe țări, printre care și România, urmărește identificarea unor combinații ale medicamentelor existente și moleculelor din diverse alimente uzuale care ar putea ajuta pacienții cu COVID-19.
Cercetătorii de la Imperial College London au anunțat descoperirile preliminarii ale cercetării, inclusiv identificarea unor molecule cu proprietăți antivirale din alimentele obișnuite de proveniență vegetală, cum ar fi fructele de pădure (în special coacăze negre, merișor și afine), mere, portocale, lămâi, varză, broccoli, ceapă, usturoi, pătrunjel și fasole. De asemenea, studiul a constatat că medicamentele obișnuite utilizate pentru combaterea tulburărilor cardiovasculare și metabolice – precum simvastatina, atorvastatina și metformina – ar putea fi utilizate și împotriva COVID-19. Descoperirile vor fi analizate în continuare de către cercetători, care spun că este necesară o validare clinică pentru a evalua potențialul impact al acestor molecule.
Dr. Kirill Veselkov de la Departamentul de Chirurgie și Oncologie al Imperial College London, coordonator al proiectului Corona-AI, a declarat: „Deși, pe bună dreptate, se pune mult accent pe descoperirea unui vaccin pentru COVID-19, preocuparea noastră este de a găsi modalități prin care să putem ajuta oamenii care au contractat virusul, reducând fie durata, fie gravitatea bolii. Pentru pacienții care nu necesită internare există nevoia unui tratament inovator și rentabil care poate fi administrat în afara spitalului. Ne așteptăm ca strategiile nutriționale bazate pe alimente bogate în fitoelemente să ofere o soluție nouă în acest sens.”
În prima etapă, proiectul Corona-AI a ajutat oamenii de știință să exploreze efectul potențial a mii de molecule din medicamente și alimente. Cu ajutorul aplicației DreamLab și a inteligenței artificiale au fost rezolvate 100 de milioane de calcule matematice. După încheierea tuturor fazelor de cercetare – termen estimat pentru decembrie 2021 – rezultatele obținute vor fi puse la dispoziția comunității medicale pentru a facilita studiile clinice. Concluziile legate de alimentele cercetate ar putea fi integrate în sfaturile dietetice pentru pacienții care se recuperează după COVID-19.
DreamLab este o aplicație premiată, dezvoltată de Fundația Vodafone, care oferă oricărui posesor de smartphone o modalitate facilă de a sprijini cercetarea în domeniul cancerului. Începând din aprilie 2020, în aplicație a fost inclus Corona-AI, un proiect care folosește aceeași tehnologie pentru a ajuta la lupta împotriva răspândirii coronavirusului.
Aplicația mobilă utilizează puterea comună de procesare a smartphone-urilor pentru a efectua calcule complexe într-un ritm mult mai rapid decât în mod tradițional. Până în prezent, DreamLab a fost descărcată de aproape 1 milion de utilizatori din 17 țări care au ales să susțină cercetarea științifică. În acest moment, aplicația este disponibilă în România, Australia, Italia, Noua Zeelandă, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Cehia, Ghana, Africa de Sud, Republica Democratică Congo, Lesotho, Germania, Irlanda, Grecia, Olanda și Albania.
DreamLab a fost lansată local de către Fundația Vodafone România în septembrie, 2019 și poate fi descărcată din App Store sau Google Play Store. Pentru ca aplicația să funcționeze în limba română, utilizatorii trebuie să aibă smartphone-ul setat pe această limbă. Orice utilizator o poate descărca în mod gratuit, însă, odată instalată, aplicația generează trafic de date. Vodafone România susține proiectul DreamLab prin acordarea gratuită a traficului de date naționale necesar funcționării aplicației pentru clienții săi. DreamLab nu are acces la informațiile utilizatorilor. Mai multe informații sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro/dreamlab/.