Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Primavara vine la TVR, intr-un spectacol cu vedete, muzica si emotie

Pe 1 martie, de la 20.30, TVR 1, TVR HD, TVRi şi TVR+ transmit în direct de la Braşov spectacolul de lansare a grilelor de primăvară ale TVR, care include şi Selecţia Naţională Eurovision 2014

Sâmbătă seară, de la 20.30, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD, dar şi românii din afara ţării, care urmăresc programele Televiziunii Române pe TVR Internaţional, sau cei care preferă portalul tvrplus.ro au ocazia să vadă vedetele TVR în ipostaze inedite, să-i cunoască pe cei care le vor da întâlnire în această primăvară la TVR 1 şi TVR 2, să-şi amintească momente emoţionante din istoria „Cerbului de Aur” dar şi să-l aleagă pe cel care va reprezenta România în luna mai, la Eurovision. Gazda evenimentului este Nicolle Stănese, frumoasa sibiancă al cărei zâmbet a cucerit o ţară întreagă. Spectacolul este organizat de TVR, Primăria Municipiului Braşov, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt şi Teatrul „Sică Alexandrescu”.

Mihai Constantin şi Ligia Munteanu, Iuliana Tudor, Sonia Argint Ionescu, Eda Marcus şi Tudor Furdui, Marian Marin, Eveline Păuna, Alina Stancu, Iuliana Marciuc, Miruna Munteanu şi Mircea Dinescu sunt doar o parte dintre cei pe care îi vom vedea în această primăvară la TVR 1 şi TVR 2. Ei vor urca, pe rând, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov, prezentându-i pe cei 12 finalişti ai Selecţiei naţionale Eurovision 2014. Pe covorul roşu vor mai păşi, însă, şi alte personalităţi care au scris pagini din istoria Televiziunii Române, ori care se alătură echipei TVR din luna martie a acestui an, printre care Marina Constantinescu, Lucia Hossu-Longin, Florin Iaru sau Ion M. Ioniţă.

Conform tragerii la sorţi a ordinii de intrare în concurs a finaliştilor Eurovision România, artiştii îşi vor interpreta piesele cu care speră să câştige inimile publicului şi ale juraţilor după cum urmează: Paula Seling & Ovi, Bere Gratis, The dAdA, The Zuralia Orchestra, Vizi Imre, Anca Florescu, Silvia Dumitrescu, Renée Santana feat. Mike Diamondz, Ştefan Stan feat. TeddyK, Naomy, Mirela Vaida Boureanu, Marcel Şăl Crăciunescu. În spectacolul din 1 martie, melodiile lor vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului (Regulamentul concursului şi informaţii suplimentare pot fi accesate pe eurovision.tvr.ro.) Selecţia Naţională pentru Eurovision a ţării noastre fiind una dintre cele mai apreciate la nivel internaţional, spectacolul din 1 martie va fi transmis în direct şi pe site-ul oficial al concursului, www.eurovision.tv.

Cei prezenţi în sală, dar şi telespectatorii TVR se vor bucura să revadă momente din prima ediţie a Festivalului „Cerbul de Aur”, cu 46 de ani în urmă, unde Stela Popescu, o tânără actriţă în curs de afirmare, saluta publicul braşovean de pe aceeaşi scenă a Teatrului „Sică Alexandrescu”. Doamna Stela Popescu va fi prezentă şi la evenimentul din 1 martie 2014, cu aceeaşi emoţie despre care ea însăşi a mărturisit că o încearcă de fiecare dată când apare în faţa publicului. Luminiţa Dobrescu, prima câştigătoare româncă a trofeului Festivalului (în 1969, cu melodia „Of, inimioară!”) va trezi amintiri frumoase celor care au urmărit-o cu sufletul la gură, la debutul său. Mini-recitaluri vor susţine sâmbătă seară şi Corina Chiriac – deţinătoarea „Cerbului de bronz” din 1971 – şi trupa Proconsul – câştigătoarea ediţiei din 2001 a Festivalului.

Bucuresti, 27.02.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.