– #StarbucksStories #WomenBarista –
Starbucks este o companie care nu numai că celebrează cafeaua şi tradiţia sa bogată, dar cultivă și sentimentul de apartenență al angajaților și al consumatorilor. La Starbucks, fiecare persoană are o poveste. În cinstea Zilei Internaționale a Femeii, vă invităm să descoperiți poveștile Elisei și Alinei, două femei puternice, unite de pasiunea lor pentru cafea, dar și de dragostea și grija pentru familiile lor uimitoare.
Aventurile în lumea cafelei ale Elisei au început în decembrie 2017 la Starbucks Upground, în calitate de Store Manager. Acesta a fost primul ei contact cu extraordinara lume a cafelei, de care s-a îndrăgostit în scurt timp.
„Pentru că îmi doresc mereu noi provocări, am preluat cea de-a doua cafenea, Starbucks Novo Park, la scurt timp după prima, iar după 7 luni, o a treia, la Starbucks Pipera Metro. Toate acestea m-au ajutat să mă dezvolt profesional. Sunt fericită să împărtășesc cu voi o veste foarte bună pentru mine – am trecut interviul pentru o nouă poziție, aceea de District Manager, prin intermediul programului nostru, Spread Your Wings, și am început deja pregătirea. Să lucrezi la Starbucks este o experiență extraordinară, este un loc în care poți învăța atât de multe despre cafea și unde poți împărtăși toate aceste învățături cu clienții”, a menționat Elisa.
Jonglând cu viața de barista profesionist și cu rolurile de mamă și de soție, fiecare zi este diferită și plină de provocări pentru Elisa. „Viața mea este completă datorită fetiței mele de 5 ani, care m-a învățat să iubesc nemărginit și să mă bucur de fiecare moment alături de ea”, continuă cu emoție Elisa, și suntem convinse că fiecare mamă știe despre ce vorbește.
Prima întâlnire a Alinei cu lumea cafelei a avut loc în 2014, când a devenit barista la Starbucks Constanța. Ajutată de colegi, după cum spune Alina, pas cu pas și-a descoperit pasiunea pentru prepararea și servirea cafelei, și, în egală măsură, pentru determinarea ei de a afla povestea fiecărui client. Datorită expertizei dobândite pe parcursul timpului, Alina a avut și oportunitatea de a participa la Campionatul Starbucks Barista, etapa pe România. „Mă bucur să pot împărtăși aceste experiențe împreună cu echipa mea și desigur și cu clienții care ne trec pragul cafenelei în fiecare zi”, spune Alina despre activitatea ei la Starbucks.
„Deși initial am fost angajată pe poziția de Barista, compania mi-a oferit ocazia de a mă dezvolta și am devenit, pe rând, Barista Trainer, Product Manager, People Manager, iar în momentul acesta sunt Store Manager al cafenelei în care am lucrat din prima zi, Starbucks Maritimo. Iar acesta este doar începutul, sunt sigură. Zi de zi, mă ghidez după una dintre valorile Starbucks – curajul – de aceea caut oportunități în fiecare zi”, continuă Alina.
Este cunoscut faptul că orice barista are nevoie de timp pentru a-și construi relațiile cu clienții, partenerii Starbucks interacționează rapid cu aceștia, iar femeile barista o fac și mai ușor datorită combinației de emoție și cunoștințe care le ajută să ajungă la inima oricărui client.