Sorin Oprescu a castigat fotoliul de Primar General al Municipiului Bucuresti. Asta nu mai e o noutate.In schimb, multa lume s-a intrebat cine i-au fost consilierii de imagine. Unele voci au spus ca a fost „o companie americana de consultanta politica”. Altii ca „englezii l-au sfatuit pe doctor”.
„Desi aceste comparatii ne onoreaza, adevarul este ca tot advertising-ul din jurul lui Sorin Oprescu a fost realizat de noi” ne-a declarat Alex Zamfir, General Manager AdVenture. Campania a fost demarata inca de la instalarea primelor corturi cand sloganul „Independent politic, dependent de voi” a fost remarcat si apreciat de foarte multa lume. Au urmat „Primul pentru Bucuresti”, „Votul tau e mai puternic decat interesele lor” si „Duminica putem scrie istoria”.
Un mare avantaj pe care l-a avut echipa AdVenture este ca, spre deosebire de toti contracandidatii sai, Sorin Oprescu era deja un brand. „Noi nu am facut decat sa ne uitam la Sorin Oprescu ca la un brand, cu personalitatea si valorile sale, si sa vedem ce mesaje i s-ar potrivi cel mai bine” ne declara Mircea Moldovan, Co-Creative Director AdVenture.
Campania s-a desfasurat pe TV, print, radio, outdoor, internet.
Un foarte mare impact l-a avut spotul viral „Buldogul”. Unii l-au apreciat, altii l-au blamat, dar toata lumea a vorbit de el.
„Buldogul a demonstrat inca o data ca o idee e mai puternica decat orice executie, orice buget ai putea avea” ne-a declarat si Daniel Toma, Co-creative Director AdVenture. „Joi am avut ideea, vineri i-am povestit-o candidatului, sambata dupa-amiaza am filmat 20 de minute in Parcul Kiseleff si rezultatul….ei bine, l-ati vazut cu totii”.
„As vrea sa mentionez ca o contributie majora au avut-o si Laurentiu Dumitrescu (Emblem) care a realizat site-ul www.sorinoprescu.ro, precum si Mile Carpinisan, cel care a realizat spotul video ce a rulat pe diferitele canale TV”, ne-a spus Alex Zamfir.
Ce a insemnat pentru noul Primar General colaborarea cu AdVenture? „O experienta cu totul noua! Oamenii astia vorbeau despre mine ca despre un detergent si, de cele mai multe ori a trebuit sa ii cred pe cuvant in ceea ce mi-au propus” ne-a spus Sorin Oprescu.
De ce a castigat Sorin Oprescu alegerile? Cei de la AdVenture ne spun ca 2 sunt motivele principale: in primul rand si-a dorit acest lucru mai mult ca oricare alt candidat si in al doilea rand a inteles ca ii va fi mult mai bine daca asculta de niste profesionisti, fie ca au fost ei oameni de PR, de advertising, de logisitica sau pur si simplu oameni care au trecut prin multe campanii.
„Au fost cativa oameni cu care am format o echipa extraordinara. Victor Dumitriu, Adrian Thiess, Cornel Comsa, Aurel Vlaicu, Adi Stanescu, Nadina Nedelea, Marie Jeanne Ion. Si nu in ultimul rand, Mircea Oprescu, cel care, dupa parerea mea, merita cele mai mari felicitari pentru aceasta reusita. Pentru ca este o mare reusita si eu cred sincer ca pe 15 iunie am reusit sa scriem istoria” ne-a mai spus in incheiere Alex Zamfir.
Din partea AdVenture au lucrat la aceasta campanie: Daniel „Tomitza” Toma Co-creative Director, Mircea Moldovan Co-creative Director, Elisa Olteanu – Copywriter, Alex Laur – BTL manager, Stefan Popescu – Media Planner, Liviu Redeleanu – Managing Partner, Alex Zamfir – General Manager.
{mosloadposition user10}