- Retailerul de modă internațional se pregătește să deschidă noul magazin înainte de Crăciun în centrul comercial ParkLake, București
- Deschiderea marchează un reper important în activitatea Primark care intră astfel de cea de-a 15-a piață și își continuă expansiunea în Europa Centrală și de Est
Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat astăzi că primul său magazin din România va fi inaugurat în București în preajma sezonului sărbătorilor de iarnă. Mult-așteptatul magazin emblematic, situat în centrul comercial ParkLake, se va deschide pentru cumpărători joi 15 decembrie, de la ora 10.00. Inaugurarea marchează un reper important pentru Primark cu intrarea retailerului pe cea de-a 15-a piață, o continuare a planurilor sale ambițioase de extindere în Europa Centrală și de Est, unde România se va alătura altor piețe-cheie din Polonia, Republica Cehă și Slovenia. Primark a anunțat și un al doilea magazin în București, în centrul comercial AFI Cotroceni, care urmează să se deschidă în 2023.
Noul magazin va crea 290 de locuri de muncă pentru economia locală din București, iar o serie de locuri de muncă cu jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile, inclusiv posturi de asistent retail la Primark, dar și posturi de conducere. Informații suplimentare sunt disponibile aici.
Noul magazin Primark din ParkLake București se va întinde pe o suprafață de 3.735 m2 împărțită pe două etaje și va aduce clienților din România, în premieră, formula unică Primark ce îmbină cele mai noi tendințe cu produse de primă necesitate la prețuri convenabile.
Cumpărătorii pot găsi cele mai noi articole de modă din sezonul toamnă-iarnă la prețuri convenabile, alături de renumitele piese de bază la un raport corect preț-calitate în categoriile de articole pentru femei, bărbați, copii și produse pentru casă, precum și produse de frumusețe și accesorii. Multe din gamele de îmbrăcăminte prezente la Primark în ParkLake București fac parte din marca tot mai extinsă Primark Cares a retailerului, reprezentativă pentru angajamentul Primark de a crea produse sustenabile pentru buzunarul fiecăruia. Deja aproape 40% din hainele Primark sunt realizate din materiale reciclabile sau provenite din surse mai sustenabile, iar retailerul de modă s-a angajat să producă astfel 100% din gama de îmbrăcăminte până în 2030.
Maciej Podwojski, Director Vânzări, Europa Centrală și de Est, Primark, a declarat: „Așteptăm cu nerăbdare să îi primim pe clienți în minunatul magazin din România într-o zi care va marca un moment de mare bucurie pentru compania noastră, lansarea pe cea de-a patra piață în Europa Centrală și de Est și pe cea de-a 15-a piață la nivel global. Avem planuri de dezvoltare ambițioase în ECE și anunțul de astăzi este primul pas în România – vor urma mulți alții. Magazinul este aproape gata, așa că suntem foarte încântați să ne deschidem porțile luna viitoare și să îi cunoaștem pe noii noștri clienți din România.”
Eduard Moise, Manager Magazin, Primark Bucharest ParkLake: „Suntem încântați că noul nostru magazin se va deschide înainte de sezonul de sărbători, oferindu-le clienților ocazia de a profita de oferta noastră uimitoare înainte de Crăciun. Fie că sunt articole de bază pentru întreaga familie, fie că sunt ținute festive de petrecere, suntem convinși că noii clienți din București vor iubi oferta noastră. Avem colegi extraordinari care au muncit din greu să le ofere clienților o experiență uimitoare în magazin și abia aștept să îi primim în săptămânile care vin.”
Europa Centrală și de Est este o piață de creștere importantă pentru Primark. În prezent, retailerul are un magazin în Slovenia, două magazine în Cehia și trei magazine în Polonia, cu planuri să deschidă încă trei magazine în Polonia până la sfârșitul anului 2023. Planurile ambițioase ale Primark includ și lansarea retailerului pe cea de-a 16-a piață în 2023, în capitala slovacă Bratislava, amprenta totală din ECE ajungând astfel la 12 magazine pe cinci piețe.