utilizând soluţia Nokia Intellisync Mobile Suite
Nokia a anunţat astăzi că Primăria oraşului Maastricht, Olanda, a ales soluţia Nokia Intellisync Mobile Suite ca platformă standard pentru toate aplicaţiile sale mobile. Soluţia permite administraţiei muncipalităţii din Maastricht să integreze 900 de dispozitive Nokia Eseries în sistemul de telefonie IP Cisco al Primăriei şi să sincronizeze datele de contact şi calendar. În plus, primăria va pune la dispoziţia anumitor angajaţi, email fără fir. Pentru a asigura punerea în funcţiune şi gestionarea facilă a noilor servicii, administraţia oraşului va utiliza soluţia Nokia Intellisync Device Management. Implementarea noilor servicii a început deja şi, conform estimărilor, procesul urmează să fie finalizat la începutul anului viitor. „Munca în mediul mobil este din ce în ce mai importantă pentru orice tip de organizaţie. Eficienţa sporită şi economia de costuri sunt criterii foarte importante pentru administrarea oraşului nostru,” a declarat Marc Lustermans, project manager, Primăria din Maastricht. „Am ales să utilizăm Nokia Intellisync Mobile Suite drept platformă mobilă standard datorită structurii modulare a acesteia, care poate fi dezvoltată şi personalizată în funcţie de necesităţiile proprii, actuale şi viitoare.”
Pentru a asigura implementarea facilă şi economică a diverselor servicii mobile, precum şi pentru a simplifica administrarea şi configurarea telefoanelor mobile, soluţia oferă suport integrat pentru gestionarea dispozitivelor.
„Foarte important este faptul că Primăria din Maastricht a integrat planurie sale pentru infrastructura mobilă în strategia globală de IT a organizaţiei,” a declarat Scott Cooper, senior vice president, Mobility Solutions Unit, Enterprise Solutions, Nokia. „Recomandăm tuturor organizaţiilor să aplice această abordare strategică asupra mobilităţii. Implementarea corectă a unei asemenea strategii poate aduce multiple avantaje organizaţiei, îmbunătăţind viteza şi calitatea serviciilor, încurajând în acelaşi timp colaborarea şi comunicarea între angajaţi, clienţi şi parteneri.”
„Ne-am orientat spre soluţii mobile inovatoare şi sigure, deoarece garantarea unui nivel sporit de securitate şi de protecţie a datelor este imperativ pentru noi, în calitate de organizaţie municipală,” a declarat Lustermans. „Unul dintre criteriile care au stat la baza deciziei noastre a fost faptul că soluţia Nokia permite integrarea completă a soluţiei de email fără fir în spatele unui sistem firewall, oferindu-ne astfel control total asupra soluţiei, în propriul nostru departament IT.”
Nokia Intellisync Mobile Suite oferă acces la instrumente puternice pentru comunicare, precum email, agende, calendar, soluţii de gestionare a dispozitivului şi sincronizare de fişiere, date şi aplicaţii pentru afaceri. Nokia Intellisync Wireless Email – parte din Nokia Intellisync Mobile Suite – funcţionează împreună cu orice mediu software destinat colaborării în cadru organizaţional: ISP, Microsoft Exchange, Lotus Notes şi Groupwise şi poate rula pe orice platformă de dispozitive: Symbian, Windows, Palm sau Pocket PC. Soluţia puternic scalabilă oferă suport pentru peste 100 de dispozitive diferite, pe lângă cele din gama Nokia Eseries. Clientul Nokia Intellisync Call Connect conectează telefoanele mobile ale angajaţilor cu sistemul de telefonie al companiei. Astfel, angajaţii au la dispoziţie în permanenţă toate funcţiile sistemului, chiar şi atunci când se află în afara biroului.
{mosloadposition user10}