Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție și Arcub – Centrul Cultural al Municipiului București, organizează „Tradiții și Flori de Sărbători”, cel mai mare eveniment dedicat Sărbătorilor Pascale din Capitală, în perioada 7 – 17 aprilie 2017, în Piața Constituției.
Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, „Tradiții și Flori de Sărbători” își propune să valorifice arta tradițională și să readucă în atenția publicului valori autentice românești.
Primarul General, Gabriela Firea:
„În acest an, la fel ca marile capitale europene, Capitala va îmbrăca haine de sărbătoare, câteva artere importante din oraș fiind iluminate festiv. În weekend-ul Săptămânii Mari, bucureștenii și turiștii aflați în Capitală sunt așteptați la o plimbare pe Calea Victoriei, unde vor fi întâmpinați cu manifestări artistice de stradă. Îi invit pe toți să se bucure de tradițiile și valorile autentice românești pe care încercăm să le menținem vii, aducându-le și promovându-le în inima Capitalei, la Târgul din Piața Constituției, dar și pe Calea Victoriei, o arteră reprezentativă a orașului nostru”.
Evenimentul aduce în centrul Capitalei Târgul de Paște cu produse tradiționale și delicii culinare, o zonă gastronomică, spectacole și concerte, un foișor de animale cu expoziție de iepuri și miei, precum și o zonă dedicată copiilor cu ateliere recreative, trenuleț și carusel.
Peste 100 de căsuțe cu produse autentice românești
Târgul de Paște este deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00, și reunește 110 căsuțe cu produse autentice românești: obiecte sculptate în lemn, obiecte din sticlă, ceramică, os, ornamente din lavandă și pănușă, tablouri, tricouri pictate manual, bijuterii din alamă și cupru, accesorii din piele, păpuși, instrumente muzicale, ii și costume populare, icoane pictate și preparate culinare: cozonaci, pască, prăjituri, plăcinte, ciocolată de casă, dulcețuri și siropuri, clătite, brânzeturi, friptură de miel, tocăniță, pastramă de berbecuț, pește, creveți, calamar, midii, drob, sărmăluțe de post, fructe și legume românești, sucuri naturale sau înghețată.
Activități pentru cei mici
Cei mici se vor putea bucura de o paleta diversificată de ateliere cu intrare gratuită, care se vor desfășura zilnic, într-un foișor special amenajat din Piața Constituției. Programul activităților cuprinde: ateliere de face painting, ateliere de povești muzicale interactive, ateliere de creație cu accesorii din fetru, mărgele și paiete colorate, ateliere de colaje, ateliere de construit ouă decorate de Paște, ateliere de realizat coșuri de răchită ornate, baloane din nasturi, cârlige de rufe din lemn ornate sau ateliere de construit copaci din hârtie. De asemenea, în fiecare zi, trenulețul și caruselul îi așteaptă pe copiii dornici de aventuri, în intervalul 10:00 – 22:00.
Concerte și spectacole
Pe scena din Piața Constiuției, între 7 – 9 și 14 – 17 aprilie, vor avea loc spectacole de muzică sacră, clasică, operă și operetă, dar și concerte folclorice sau de muzică pop-rock, susținute de cei mai îndrăgiți interpreți din România: INNA, VUNK, HOLOGRAF, CARLA’S DREAMS, RANDI, NICOLETA NUCĂ, ALEXANDRA UȘURELU, precum și spectacole de muzică folclorică sau clasică: ORCHESTRA NAȚIONALĂ „VALAHIA”, LAVINIA GOSTE, GELU VOICU, MARIA DRAGOMIROIU, GRIGORE LEȘE, OPERETA STARS, CAMERATA REGALĂ, GRUPUL VOCAL ACAPELLA, CORUL SYMBOL și mulți alții.
Activități pe Calea Victoriei
În weekend-ul Săptămânii Mari, sunteți invitați la o plimbare, la pas, pe Calea Victoriei, care vă va întâmpina cu manifestări artistice de stradă și tonete cu bunătăți, printre care: ouă încondeiate, icoane pictate, aranjamente florale, bijuterii hand-made, decorațiuni, felicitări etc.
Intrarea la toate activitățile este liberă.
Parteneri media: Antena 3, Radio ZU, Știripesurse, ART 7, Blitz TV, PRwave, România Pozitivă, Zile și Nopți, Calendar Evenimente, Gratuitor, Festivaluri Românești, Orașul Meu, Bucharest City App, IQool, Best-Event, Dor de Ducă.