Hong Kong. Pe parcursul ediţiei din acest an a Art Basel din Hong Kong, BMW şi Art Basel au prezentat prima iteraţie a iniţiativei comune de recunoaştere şi susţinere a artiştilor în dezvoltare de pe mapamond – BMW Art Journey.
Asemenea unui studio mobil, BMW Art Journey pot duce artiştii în aproape orice loc din lume pentru a dezvolta noi idei şi pentru a gândi noi proiecte creative.
Juriul format din specialişti de nivel internaţional a anunţat următoarea selecţie de trei artişti prezentaţi la Discoveries, secţiunea pentru artişti în dezvoltare din cadrul expoziţiei Art Basel din Hong Kong:
Mika Tajima, la Eleven Rivington (New York)
Mika Tajima s-a născut în 1975, lan Los Angeles, iar în prezent locuieşte şi lucrează în Brooklyn (New York). Utilizează picturi, sculpturi, textile, video şi sunet în creaţiile sale şi se bazează pe contradicţiile inerente între design, inginerie şi arhitectură pentru a lua în considerare organizarea şi experienţa producţiei colective. De-a lungul ultimilor 10 ani, Tajima a avut numeroase expoziţii la nivel mondial, proiecte solo şi comenzi pentru instituţii au inclus Swiss Institute (New York), The Kitchen (New York), Bass Museum of Art (Miami), Aspen Art Museum (Colorado), Seattle Art Museum (statul Washington) şi Art in General (statul New York). În proiectul său Art Basel, Mika Tajima prezintă o instalaţie atotcuprinzătoare de lucrări noi, bazată pe o variantă idealizată a spaţiului de lucru şi a unui showroom.
Trevor Yeung, at Blindspot Gallery (Hong Kong)
Trevor Yeung, născut în 1988 în China, trăieşte şi lucrează în Hong Kong. A absolvit Academia de Arte Vizuale a Universităţii Baptiste din Hong Kong în 2010. Yeung utilizează ecologia botanică, horticultura, fotografia şi instalaţiile ca metafore care fac referire la emanciparea aspiraţiilor cotidiene faţă de relaţiile umane. În 2014, Yeung a participat la o expoziţie de grup la Witte de With din Rotterdam (Olanda) şi la Bienala din Shanghai (China). În prezentarea sa pentru Art Basel, Yeung va expune lucrări bazate pe fotografie din seriile "Sleepy Bed" şi "Enigma".
Samson Young, at am space (Hong Kong)
Născut în 1979, în Hong Kong, Samson Young a studiat muzica, filosofia şi studiile de gen la Universitatea din Sydney şi deţine un doctorat în Compoziţie Muzicală la Princeton. În 2013, Young a fost desemnat "artistul anului" (artist media) de către Consiliul de Dezvoltare a Artelor din Hong Kong. Young a participat la Trienala Asia din Manchester, Bienala Moscova pentru Artă Tânără şi a avut expoziţii de grup la Kunsthalle Winterthur (Elveţia), Today Art Museum (Beijing) şi Muzeul de Artă Contemporană din Taipei (Taiwan). În proiectul său Art Basel – "Muzică Pastorală" -, prezentat de am space, Young a combinat cercetările sale privind implicarea Hong Kong în cel de-al Doilea Război Mondial şi rolurile artiştilor în conflicte, în general, într-un cadru care include partituri muzicale grafice şi compoziţii sonore.
Cei trei artişti selecţionaţi au timp până la finalul lunii aprilie pentru a-şi elabora propunerile de călătorii de vis, iar câştigătorul va fi anunţat la începutul verii 2015.
Distinşii specialişti care au realizat jurizarea în Hong Kong au fost:
Richard Armstrong (directorul Muzeului Solomon R. Guggenheim, New York)
Claire Hsu (directorul Asia Art Archive/Arhiva de Artă a Asiei, Hong Kong)
Matthias Mühling (directorul Städtische Galerie/Galeria Municipală Lenbachhaus, München)
Shwetal Patel (curator, India)
Pauline J. Yao (curator Artă Vizuală M+, Hong Kong).
În colaborare cu artiştii câştigători, călătoriile vor fi documentate şi împărtăşite publicului prin publicaţii, online şi social media.
În calitate de partener pe termen lung, BMW a susţinut de mai mulţi ani expoziţiile Art Basel de la Basel, Miami Beach şi Hong Kong.
Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.bmw-art-journey.com.
Despre Art Basel
Art Basel găzduieşte cele mai importante expoziţii mondiale pentru lucrări de artă modernă şi contemporană, situate în Basel, Miami Beach şi Hong Kong. Definite de oraşul şi regiunea care le găzduieşte, fiecare eveniment este unic, lucru reflectat prin galeriile participate, lucrările de artă prezentate şi conţinutul programelor paralele, produs în colaborare cu instituţiile locale pentru fiecare ediţie. Pe lângă standurile ambiţioase ce prezintă principalele galerii de pe mapamond, fiecare sector expoziţional al evenimentului reflectă cele mai noi tendinţe în artele vizuale, oferind vizitatorilor idei noi, surse noi de inspiraţie şi noi contacte în lumea artei.
www.artbasel.com
Angajamentul cultural BMW
De peste 40 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, pe muzica jazz şi cea clasică, precum şi pe arhitectură şi design. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni semnate de Gerhard Richter au fost create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Olafur Eliasson, Jeff Koons, Zubin Metha, Daniel Barenboim şi Anna Netrebko au colaborat cu BMW. În plus, compania a colaborat cu arhitecţi renumiţi precum Karl Schwanzer, Zaha Hadid şi Coop Himmelb(l)au, care au realizat designul principalelor clădiri centrale sau uzine. În 2011, BMW Guggenheim Lab, o iniţiativă globală a Fundaţiei Solomon R. Guggenheim, Muzeului Guggenheim şi BMW Group, a avut premiera mondială la New York. Compania garantează libertatea absolută de creaţie în toate activităţile culturale în care este implicată – acest aspect este esenţial pentru lucrări revoluţionare la fel cum sunt inovaţiile importante pentru o afacere de succes.
Informaţii suplimentare: www.bmwgroup.com/culture şi www.bmwgroup.com/culture/overview.