Serile speciale continuă la Artmark și în 17 noiembrie cu două evenimente care amintesc de reîntoarcerea la pasiunile distinse și aduc în prim plan originalitatea, eleganța dar și agreabila accesibilitate a graficii românești de autor. Licitația de Cinegetică, Echitație și Marinărie aduce obiecte de artă decorativă şi alte artefacte care au legătură cu estetica şi simbolismul celor trei nobile pasiuni. Cea de-a doua licitaţie este dedicată versiunii grafice a artei românești de patrimoniu, semnată de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Iosif Iser, Camil Ressu, Theodor Aman etc.
Licitația de Cinegetică, Echitație și Marinărie este primul eveniment Artmark dedicat celor trei mari și aristocratice pasiuni. Majoritatea dintre cele peste 90 de loturi au preţuri până în 250 de euro, iar valoarea lor estimativă totală este de aproximativ 60.000 euro. Printre piesele centrale scoase la vânzare se numără instrumentele de navigație, accesoriile tehnice legate de aceste preocupări dar și trofeele și medaliile care le încununează. Licitația impresionează și printr-o colecție interesantă și variată de bijuterii din aur cuprinzând insigne, broșe, butoni etc.
Una dintre vedetele acestei licitații este un antic cabinet de vânătoare iberic decorat cu rafinate motive cavalerești și de vânătoare. Funcția sa practică este desăvârșită prin valoarea estetică, subliniată de detaliile din fildeș și cele decorative. Cabinetul, care ascunde și două sertare secrete, va putea fi adjudecat pentru o sumă estimativă de 4.000 – 6.000 €.
Se mai remarcă printre obiecte o cupă din argint Seau-a-bouteille Secession decorată cu motive hipice. Vasul, de provieniență central-europeană, va intra în licitație cu o valoare estimativă cuprinsă între 1.400 – 2.400 €.
Cea de-a doua parte a serii propune 142 de motive de inspirație în alb și negru, fie picturi, fie acuarele, desene ori gravuri. Expoziţia loturilor constituie o ocazie pentru analizarea comparativă a graficii unor artişti importanţi, consacraţi în primul rând ca pictori. Şi această licitaţie oferă mai mult de jumătate dintre loturi cu preţuri sub 250 de euro. Ediţia de anul trecut a licitaţiei a avut o rată de adjudecare de 94,3%.
Reprezentant al Suprarealismului, Victor Brauner este reprezentat în licitație prin trei lucrări de dimensiuni 16×10 cm care au ilustrat volumul de poezii din 1949 al francezului Yvan Goll, “Le Char Triomphal de l`Antimoine”. Valoarea lucrării este cuprinsă între 2.000 – 3.000 €.
„Studiul pentru atacul de la Smârdan”, semnat de maestrul Nicolae Grigorescu, este o lucrare în creion pe hârtie a cărei estimare se situează între 3.000 – 5.000 €. Opera a aparținut colecției Dr. Iosif Dona și este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural Mobil.
Licitaţiile care amintesc de hobby-urile nobile şi care oferă posibilitatea de a achiziţiona cadoul perfect vor avea loc la Athénée Palace Hilton, în data de 17 noiembrie. Începând de astăzi, loturile pot fi admirate până pe data de 16 noiembrie, între orele 11.00 – 21.00, la sediul Artmark (Palatul Cesianu-Racoviţă). La Athénée Palace Hilton expoziţia va putea fi vizitată în ziua licitației între orele 11.00 – 19.00.