140 de lucrări semnate de cei mai cunoscuţi artişti români ai ultimelor doua secole vor fi scoase la licitaţie pe 28 octombrie în cadrul uneia dintre cele mai importante evenimente ale anului de pe piaţa de artă – „Licitaţia de Toamnă 2010”, organizată de Casa Artmark. Pentru prima dată într-o licitaţie din România, operele vor fi disputate simultan în două săli de spectacole diferite, una aflată la Bucureşti iar cealaltă la Timişoara.
Estimate la o valoare de aproximativ 700.000 de euro, tablourile vor fi licitate simultan în Bucureşti şi în Timişoara, printr-un sistem electronic performant care le va permite participanţilor la licitaţie să îi urmărească în timp real pe „concurenţii” aflaţi în cealaltă sală. Licitaţia organizată în sistem duplex este o premieră pentru România, iar Casa Artmark şi-a dorit să le ofere pasionaţilor de artă şi investitorilor din colţuri diferite ale ţării posibilitatea de a participa la aceeaşi vânzare de artă.
„Evenimentul este o continuare a proiectului Casei Artmark, început în vara acestui an, când, din dorinţa de a veni în întâmpinarea colecţionarilor locali, am organizat Licitaţia de Orientalism la Mamaia. Astfel de iniţiative vor mai exista, întrucât piaţa de artă din România este în continuă creştere iar noi ne dorim să fim în cât mai multe locuri în care pulsează interesul colecţionarilor şi al investitorilor”, precizează Manuela Plăpcianu, CEO Artmark.
Licitaţia de Toamnă 2010 va prezenta o selecţie impresionantă de lucrări, atât datorită diversităţii perioadelor şi stilurilor în care au fost realizate, cât şi numelor artiştilor care le-au semnat. Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Octav Băncilă sunt doar câţiva dintre pictorii ale căror capodopere se înscriu în cursa ce va avea loc între colecţionarii şi investitorii din Capitală şi cei din Banat.
Secţiunile pregătite pentru licitaţie sunt: Secolul XIX şi arta academistă, Tezaur, Şcoala bănăţeană, Colonia de la Balcic, Impresionism şi Postimpresionism, Artă modernă şi avangardă, Realism socialist, Postmodernism şi Contemporană.
Toate lucrările înscrise în Licitaţia de Toamnă 2010 vor putea fi admirate în expoziţia deschisă în săptămâna de dinaintea licitaţiei, atât la Bucureşti, cât şi la Timişoara. Astfel, sâmbătă 23 şi duminică 24 octombrie, expoziţia se poate vizita la Muzeul de Artă Timişoara (Palatul Baroc), iar marţi 26 şi miercuri 27 octombrie, la J.M. Marriott Grand Hotel Bucureşti, între orele 11.00-21.00.
În seara licitaţiei, loturile vor fi împărţite între cele două oraşe, lucrările putând fi admirate în cadrul cocktailului organizat înainte de evenimente. La 19:30, licitaţia va începe în paralel în cele două săli, care vor fi conectate pe toată durata evenimentului.
Ca o noutate, tabloul „Car cu boi” al lui Grigorescu adjudecat la licitaţia de Impresionism si Postimpresionism organizată de Casa Artmark la sfârşitul lunii septembrie, va fi expus la Muzeul Brukenthal timp de 6 luni. Decizia ca tabloul sa fie accesibil publicului aparţine proprietarului. Ulterior va fi disponibil şi în alte muzee din ţară.