“Bun venit în lumea sunetelor!” a fost un succes
Î n data de 13 aprilie 2011, echipa condusă de chirugul ORL Lucian David și dr. Adrian Tudor, medic specialist ORL – competență în audiologie, a realizat cu succes prima intervenție de implant cohlear în cadrul unei o clinici private din România. Starea micuțului la numai o zi după operație este foarte bună, acesta aflându-se sub atenta supraveghere medicală. În prezent, copilului i se administrează medicația adecvată perioadei post-operatorii timp de 7 zile, la finele cărora i se vor scoate firele și va fi externat.
Operația a decurs în parametri normali, având o durată de 3 ore. “Intervenția chirurgicală a fost o reușită! Implantul funcționeză! Copilul a cooperat foarte bine cu echipa de medici, iar cu ajutorul acestui implant micuțul va putea cunoaște lumea sunetelor”, a declarat la ieșirea din sală chirurgul Lucian David.
Pentru copilul în varstă de 3 ani și 2 luni, cu o hipoacuzie neuro-senzorială sever-profundă diagnosticată în anul 2009, implantul cohlear a fost singura șansă pentru ca micuțul să poată auzi vocea mamei. Comisia de specialiști a Clinicii Urechii din București a fost cea care a selecționat acest caz pentru realizarea implantatului cohlear din cadrul programului “Bun venit în lumea sunetelor!”. Decizia a fost luată după ce copilul a fost urmărit logopedic din momentul protezării auditive bilaterale și până în cel al selecției finale, mai exact timp de 7 luni.
“Copilul a fost supus evaluării complexe preimplant efectuată gratuit la Clinica Urechii, respectiv: audiograme tonale în câmp liber cu întărire vizuală, electrofiziologie, rapoarte lunare logopedice, evaluare psihologică, QI și teste genetice. Băiețelul a îndeplinit toate cerințele necesare pentru a putea fi supus acestei operații, prognosticul fiind unul foarte bun”, a declarat dr. Adrian Tudor, audiolog, cel care a urmărit acest caz îndeaproape.
La numai o lună după implantul cohlear, copilului i se va activa implantul, moment în care el va fi integrat în programul de reabilitare logopedică postimplant derulat la Clinica Urechii și va beneficia timp de 6 luni de gratuitate. Implantul cohlear face posibilă perceperea de către copil a sunetelor ambientale și a vorbirii, iar exercițiile de logopedie vor permite micuțului dezvoltarea limbajului.
Operația a fost posibilă cu sprijinul unor oameni generoși care au înțeles importanța acestui proiect. Astfel, costurile achiziționării implantului au fost suportate de către Clinica Urechii din București, Fundația “Suflet pentru Suflet” și Podgoriile Tohani, iar intervenția chirurgicală a fost realizată cu sprijinul și implicarea directă a: Rețelei Private de Sănătate Regina Maria prin Clinica Arcul de Triumf, Clinicii Urechii și Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București.
Anual, în România, se nasc 400-500 de copii cu hipoacuzie și o mică parte din cei care au nevoie de implant cohlear îl primesc printr-un program special inițiat de Ministerului Sănătății. Îcentrele universitare unde se realizează această intervenție se fac maxim 20 de operaţii/an plătite de stat, iar lista de așteptare este de peste 6000 de cazuri. Pacoperă doar costul dispozitivului ce va fi implantat, fără a include costurile adiacente, precum explorările, intervenția chirurgicală, reglajul implantului sau exercițiile logopedice.
Imagini din cadrul intervenției veți putea urmări, îând cu data de 15.04.2011, accesând www.exploremedicinetv.rosecţiunea Pacienti.
{mosloadposition user9}